Un bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice din Argeș a oripilat România după multipla crimă comisă în două imobile apropiate. Criminalul, în vârstă de 53 de ani, a fost identificat de polițiști după tragedie, fiind găsit într-o pădure din apropiere.
Scena de groază a fost anunțată de către cumnatul criminalului prin apel la 112, iar ulterior, mai multe echipaje de poliție, dar şi echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Argeş au sosit la fața locului, fiind confirmate cele cinci decese.
Criminalul nu va contesta arestul preventiv
Judecătorii au decis să instituie un mandat de 30 de zile pentru bărbatul din Bascov care şi-a ucis cinci membri ai familiei. La aflarea deciziei, a spus că nu face recurs: „Sunt de acord pentru că nu am unde să mă duc!”.
Conform unor surse, bolnavul psihic a vorbit tare şi răspicat şi în faţa instanţei.
„Am avut discernământ diminuat, nu mi-am dat seama perfect, aveam tot felul de frici, am luat jumatate de pastila seara”, a declarat acesta judecătorilor.
Armele crimei de la Bascov au fost un ciocan și mai multe pietre.