Cauta

COVID-19 schimbă Codul Penal

Situația de urgență declanșată de coronarovirus a dus la multe modificări în legislație. Printr-o Ordonanță de Urgență s-au făcut, noaptea trecută, mai multe modificări în Codul Penal. S-au majorat și pedepsele pentru transmiterea unor boli precum COVID-19.

COVID-19 schimbă Codul Penal - Ziarul National
Decretul lui Orban va umple pușcăriile!

Așa că, în această perioadă, te poate duce în spatele gratiilor pentru mulți ani orice afirmație sau sesizare a organelor. OUG emis, noaptea târziu, spune că persoanele care mint în declarațiile referitoare la coronavirus sunt pasibile de pedeapsă. Ajunge ca un cetățean să facă o declarație că nu respecți măsurile dispuse de autorități pentru a preveni răspândirea COVID-19 și riști ani grei de închisoare. Potrivit ordonanței de urgență care modifică Codul Penal pedepsele ajung până la 15 ani de închisoare, în funcție de consecințele faptelor. ​Astfel, nerespectarea carantinei îi poate trimite în închisoare pentru trei ani pe cei în cauză. Dacă aceasta are drept consecință transmiterea bolii pedeapsa poate ajunge la 5 ani de închisoare. De asemenea, dacă boala este transmisă de cineva care știe că suferă de aceasta, pedeapsa este de până la 7 ani de închisoare, iar dacă are drept consecință moartea unei persoane închisoarea poate fi chiar și de 15 ani.

Ultimele stiri

  • LINIȘTE! Se votează!
  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Exit mobile version