Pandemia arată Europei cât de dependentă este de ChinaDar poate îi va tăia aripile: criza sanitară a forțat Europa să-și dea seama că de-a lungul anilor și-a înstrăinat nepermis liniile de producție și acum trage ponoasele. Se pune problema dacă UE se va “scutura” complet de China și va reuși să-și restabiliească unele industrii-cheie.
Coronavirusul a atins un punct dureros, temându-se că și-au subminat securitatea prin dependența de China, politicienii europeni subliniază că producția trebuie să revină la UE. Dar cine are curajul să-și asume un astfel de proiect ? Pe măsură ce criza s-a adâncit, comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton, a recunoscut că Europa poate a mers „prea departe în globalizare” și a devenit prea dependentă de „o singură țară, un singur continent”. Cam târziu.
Pandemia și suveranitățile
Cancelarul german Angela Merkel a susținut că pandemia dezvăluie necesitatea unei „anumite suveranități aici” obținute printr-un „pilon al producției interne”. O astfel de “revoluție en-gros” este puțin probabilă acum, însă actualii și foștii miniștri ai economiei, diplomați sau oameni de afaceri au prezis o redirecționare a unor industrii critice, în special a materialelor medicale. Dezarmarea UE – și rușinea ei – a fost incapacitatea de a produce măști de protecție, ventilatoare sau substanțele chimice de bază necesare pentru produsele farmaceutice. Imagini cu asistenții medicali din țări înstărite precum Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, care purtau echipamente improvizate au arătat fragilitatea lanțurilor de aprovizionare. Asta în timp ce marii afaceriști care storceau profituri enorme de pe urma producției din afara Occidentului și care țineau discursuri savante despre investiții colosale, cereau brusc oricărui posesor de mașină de cusut să ajute la confecționarea măștilor de față. Indolența și lipsa de coordonare în UE au fost într-un puternic contrast cu Tigrii asiatici, ale căror fabrici au produs și vândut măști cu milioanele ( o fac și acum), împreună cu kituri de testare la scară largă, o mișcare care le-a permis să urce în poziția de lideri mondiali, acolo unde Europa și SUA au eșuat în mod vizibil. Reconversia e o soluție de criză, dar șubredă: în fond, ce mesaj transmit Renault sau Peugeot (și alte companii auto), care fabrică mașini prin Maroc și Turcia, iar acum sunt puși să producă ventilatoare ? Mai curând de economie aflată în refugiu, decât de încredere.
Lecțiile de învățat
În ceea ce este poate cel mai puternic semn al unei schimbări în gândirea europeană, cancelarul Merkel s-a alăturat omologului său francez Macron în apelul la „suveranitate” economică. „Trebuie să învățăm lecții din criză”, a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, pentru Politico, „de exemplu, când vine vorba despre dependența de un singur furnizor sau doar o singură regiune.” Atât Franța, cât și Germania au identificat rapid sectorul farmaceutic ca un domeniu esențial în care reamenajarea avea sens. Dar lucrurile se complică: în cazul unei noi crize, în afara sectorului sănătății, câte industrii “critice” pot fi retrimise la nivel national și UE? Neted spus, Europa își laudă piața unică, dar impactul dependenței de China este devastator. Este așteptat răspunsul marilor corporații, dar patronii lor nu au niciun motiv să renunțe la avantajele lanțurilor internaționale de producție în ceea ce privește costurile, competitivitatea și rentabilitatea. În schimb, Vera Jourova (vicepreședintele Comisiei Europene) a spus-o pe șleau: “Această criză a dezvăluit dependenţa noastră morbidă de China şi de India în materie de produse farmaceutice. Este ceva ce ne face vulnerabili şi trebuie să-i răspundem printr-o schimbare radicală’, a mai spus comisarul ceh, responsabil cu valorile şi transparenţa.Vom trece în revistă lanţurile de aprovizionare, vom încerca să diversificăm şi, la modul ideal, să producem cât de mult este posibil în Europa. Aceasta este o mare lecţie pe care am învăţat-o”. Oare?
