AcasăNewsCOVID-19 în România/Încă nouă oameni au murit. Bilanțul deceselor ajunge la 628

COVID-19 în România/Încă nouă oameni au murit. Bilanțul deceselor ajunge la 628

Începutul de săptămână a adus vești rele cu privire la situația a nouă români diagnosticați cu infecție cu COVID-19.

Oamenii -cu vârste între 41 și 97 de ani – și-au pierdut viața, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva. Din păcate, bilanțul deceselor în rândul oamenilor confirmați cu noul coronavirus la nivel național ajunge, astfel, la 628.

Autoritățile au anunțat că este vorba despre persoane care, pe lângă rezultat pozitiv la testarea pentru noul coronavirus, aveau și alte afecțiuni – probleme cardiace, boli renale sau diabet. Conform Grupului de Comunicare Strategică, trei dintre victime erau îngrijite în cămine de bătrâni din județele Galați și Botoșani.

Detaliile făcute publice de GCS despre cei nouă pacienți sunt următoarele:

„Deces 620

Femeie, 72 ani din județul Bacău.

Data internării: 13.04.2020, în secția chirurgie a Spitalului Municipal Onești, cu pancreatită, transferată în secția ATI la data de 14.04.2020.
Data recoltării: 14.04.2020.
Data confirmării: 15.04.2020
Data decesului: 26.04.2020.
Comorbidități: DZ tip II dezechilibrat, colecistita acută gangrenoasa, pancreatita acută operata, hepatita cronica, obezitate.

Deces 621

Bărbat, 41 ani din județul Mureș.

Data internării: 09.04.2020, la Spitalul Clinic Județean Mureș – secția pneumologie, transferat în ATI în 15.04.2020.
Data recoltarii: 14.04.2020, 17.04.2020 – probe negative: 23.04.2020, probă pozitivă
Data confirmării: 23.04.2020
Data decesului: 24.04.2020.
Comorbidități: ciroză hepatică, boală renală.

Deces 622

Bărbat, 59 ani din județul Mureș.

Data internării: 18.04.2020, în secția chirurgie a Spitalului Clinic Județean Mureș, transferat în ATI în 21.04.2020, intubat din 24.04.2020.
Data recoltării: 18.04.2020.
Data confirmării: 19.04.2020
Data decesului: 25.04.2020.
Comorbidități: HTA.

Deces 623

Bărbat, 68 ani din județul Mureș (cu domiciliul in județul Bistrița Năsăud – infecție nozocomială).

Data internării: 01.04.2020, în secția chirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș secția gastroenterologie, cu pancreatita acută, transferat dupa pozitivare în Clinica de boli infecțioase I, iar din 17.04.2020, transferat pe sectia ATI – intubate din 19.04.2020.
Face parte din focarul de infecții nozocomiale din secția de gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.
Data recoltării: 08.04.2020.
Data confirmării: 09.04.2020
Data decesului: 25.04.2020.
Comorbidități: boala cardiovasculara, IMA în antecedente – stent, boală renală cronică, steatoză hepatică.

Deces 624

Bărbat, 97 ani din județul Galați.

Face parte din focarul de la Căminul de bătrâni

Data internării: 23.04.2020, în ATI a Spitalului Județean de Urgență Galați.
Data recoltării: 02.04.2020 (negativ), 23.04.2020 (pozitiv)
Data confirmării: 23.04.2020
Data decesului: 26.04.2020.
Comorbidități: ocluzie artera femurală bilateral, ischemie cronică membru inferior stang, HTA, boală renală cronică std. IV

Deces 625

Bărbat, 61 ani din județul Galați.

Face parte din focarul de la Căminul de bătrâni
Data internării: 13.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Galați, transferat în ATI și intubat în 26.04.2020.
Data recoltării: 13.04.2020.
Data confirmarii: 14.04.2020
Data decesului: 26.04.2020.
Comorbidități: insuficiență renală acută, sdr. deshidratare, casexie, boală Alzheimer.

Deces 626

Bărbat, 85 ani din județul Botoșani.

Face parte din focarul de la Căminul de bătrâni

Data internării: 14.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Botoșani.
Data recoltării: 13.04.2020.
Data confirmării: 14.04.2020
Data decesului: 26.04.2020.
Comorbidități: cardiopatie ischemică, depresie senila.

Deces 627

Femeie, 71 ani din județul Argeș.

Se prezintă în UPU a Spitalului Municipal Câmpulung în data de 24.04.2020, în insuficiență respiratorie, primește oxigen pe mască.
A fost contact apropiat cu un caz confirmat, la domiciliu (fiică).
Data recoltarii: 24.04.2020.
Data confirmării: 26.04.2020, la INBI Matei Balș.
Data decesului: 24.04.2020.
Comorbiditati: ICC, cardiomiopatie dilatativa nespecifica, insuficienta hepatica, FiA cu flutter, DZ tip II cu complicații.

Deces 628

Femeie, 64 ani din județul Alba.

Data internării: 25.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Alba, cu simptomatologie respiratorie – stop cardio-respirator resuscitat în UPU.
Data recoltării: 25.04.2020.
Data confirmării: 26.04.2020
Data decesului: 26.04.2020.
Comorbidități: DZ tip II, obezitate.”

author avatar
Cristina Stefan
122 afisari

1 COMENTARIU

  1. Mda, tot nu se justifica masurile astea aberante pe care statul le-a luat cu „plandemia” lor cu tot. Cancer, boli cardiovasculare, etc care sunt in nr muuult mai mare de decese nu mai exista a?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger