Cauta

Coronavirusul și „alienii” de pe Marte

V-ați gândit vreodată că, de fapt, coronavirusul care își face de cap pe Terra este, de fapt, un „măr otrăvit” pe care ni l-au făcut extratereștrii? Nici noi, dar pe la NASA se discută inclusiv despre acest scenariu. Totul a pornit de la o discuție iscată în jurul mostrelor aduse de pe Marte de o sondă spațială trimisă în misiune de explorare de NASA și ESA (European Space Agency). Teoriile s-au legat între ele prin răspunsuri la întrebările puse, iar de aici și până la o legătură între Covid-19 și „alien life” n-a mai fost decât un pas.

Un pas mic pentru „profani”, dar unul uriaș pentru cercetătorii americani de la NASA, scrie space.com. Ce legătură poate fi între coronavirus și Marte și ce ne spune această epidemie în legătură cu aducerea pe Pământ a mostrelor colectate de pe Planeta roșie? Chestiunea este încă în stadiu de studiu, Organizația Mondială a Sănătății și Centrul american de control și prevenire a bolilor nu au găsit până acum niciun răspuns care să fie universal acceptat, ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare asupra originii virusului din Wuhan.

Dacă în mostrele colectate de pe Marte sunt microorganisme ce pot fi periculoase pentru biosfera fragilă a Pământului? Sau, de ce nu, este posibil să asistăm la un „suvenir” periculos, trimis pe Terra de „alieni”? Sunt accidentale sau intenționate aceste „cadouri”? Se știe că președintele Donald Trump a cerut sprijin financiar pentru NASA, care vrea să readucă la bază robotul trimis în explorare pe Marte. Dacă probele colectate acolo sunt periculoase pentru viața pe Pământ și se dovedesc contagioase? În 1973, Carl Sagan publica „The Cosmic Connection – An Extraterrestrial Perspective”, oferind o viziune asupra agenților patogeni marțieni: „Tocmai pentru că Marte reprezintă un mediu biologic de mare interes, este posibil ca pe Planeta Roșie să existe agenți patogeni, microorganisme care, însă, dacă ar fi transportate în mediul terestru, ar putea produce enorme daune biologice. Vorbim despre un punct de cotitură în existența rasei umane, ceva extrem de grav!”.

Și, totuși, dacă apare o astfel de infecție, ce se poate întâmpla? John Rummel, cercetător senior la SETI Institute (California), afirmă că „ar fi instructiv să se ia în considerare climatul de îngrijorare care însoțește situația actuală cu coronavirus. Însă, înainte de toate, cred că prima provocare în legătură cu mostrele aduse de pe Marte și pericolul din ele ține de a învinge ignoranța care înconjoară subiectul și abia apoi putem discuta despre măsurile de precauție”. Cu alte cuvinte, haosul și isteria din prezent sunt apă de ploaie pe lângă ce-ar urma…

Catharine Conley, ex-ofițer de protecție planetară la NASA (2006-2017) declară: „Ținând cont de istoricul epidemiilor bolilor infecțioase, coronavirusul de azi este doar un alt exemplu despre cât e de important să înțelegem consecințele interacțiunii oamenilor cu mediile extraterestre, cu care ființa umană rareori a intrat în contact. În cazul explorării planetei Marte, văd foarte probabil ca microorganismele de acolo să cauzeze probleme noilor gazde. Dacă există viață pe Marte și ea este adusă pe Pământ, e clar că va produce efecte asupra mediului înconjurător”.

Până să ne lămurim ce și cum, NASA ne informează că există viață pe Marte, dar este ascunsă în peșterile subterane. Ultimele cutremure detectate acolo de sonda InSight i-au determinat pe cercetători să afirme că „marțienii” provoacă mișcările tectonice prin activitatea intensă desfășurată la mare adâncime sub pământ.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Cum navighează capitaliștii de risc pe valul reînarmării Europei?
  • România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!
  • Catastrofa din sistemul energetic, trecută la realizări. Un mandat cât 1.000 de MW
  • România a intrat și în criză de locuri de muncă
  • Israelul a atacat Iranul nu din frică, ci din aroganță
  • Chelsea aruncă pe geam 1,54 miliarde de euro!
  • Fierbe CFR Călători. Sindicaliștii amenință cu greva generală
  • „Mondialul” caniculei. Starurile prezente în SUA se „coc” la aproape 40 de grade!
  • Nicușor Dan, precum argintul viu
  • Exit mobile version