AcasăNewsCoronavirusul bagă consumul în carantină. După pandemie vin falimentele

Coronavirusul bagă consumul în carantină. După pandemie vin falimentele

Nu mai este nici un dubiu, pentru nimeni, că pandemia de coronavirus afectează serios economia la nivel internațional și evident, va fi afectată și economia României. Această pauză la nivelul marilor economii ale lumii, generată de bunul sfat adresat oamenilor de a sta acasă, înseamnă o pauză în producție, pauză în lanțurile de distribuție și aprovizionare, limitarea circulației persoanelor, dar și a mărfurilor.

De ce firmele vor fi în dificultate?

Pe de o parte, se opresc sursele care aduceau venit, dar cheltuielile încă trebuie făcute. Oamenii care stau acasă așteaptă salarii, plăți care sunt sub semnul întrebării, cel puțin pentru perioade mari de timp, dacă firmele nu își mai reiau activitatea. Este critic acest moment în care ne aflăm, dar la fel de critic poate fi și momentul în care vom ieși din carantină.

S-ar putea ca șocul economic să fie destul de serios. De aceea am văzut că state precum Marea Britanie abordează lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. În Germania, statul a acordat susținere financiară nelimitată firmelor. Danemarca se oferă să suporte 75 la sută din salariile angajaților de la firmele private, numai să nu fie concediați. Pentru că oprirea economiei nu are cum să ducă decât la o criză din care ne vom reveni la fel de greu ca dintr-o epidemie ce afectează sistemul de sănătate.

Ce facem dacă trece pandemia și avem faliment după faliment?

La noi, au fost deja luate măsuri, dar multe dintre ele s-au referit la persoanele fizice, de exemplu amânarea dărilor către stat. Ministrul de finanțe Florin Cîțu anunță chiar că ar fi discutat cu băncile pentru a amâna plata ratelor pentru cei care au împrumuturi.

Carantina consumului

Multe firme și-au trimis parțial angajații acasă, iar de săptămâna aceasta se vor închide tot mai multe activități, odată cu declanșarea stării de urgență. Să nu uităm că economia României era susținută în bună parte de consum, care va fi afectat.  Un editorial dintr-un ziar american chiar numea această epidemie drept o carantină a consumului.

În acest moment cam toți angajatorii au anunțat că vor susține plata salariilor celor care stau acasă, în cuantum de 100% sau în proporție de 70-80% din suma totală. Dar nu toate firmele au aceste posibilități pe termen lung, pe mai multe luni.

Propunerile mediului de afaceri

Reprezentanții mediului de afaceri au întocmit deja un set de 100 de măsuri pe care le propun guvernului României, măsuri considerate vitale, pentru ca mediul de afaceri să depășească șocul economic pe care îl provoacă pandemia de COVID-19.

Astfel, RBL, Romania Business Leaders, Concordia, mai multe voci din mediul de business declară că ar fi de dorit ca:

  • Statul să achite toate restanțele pe care le are față de companii din rambursări de TVA
  • Să se amâneplata tuturor sumelor datorate de companii bugetului de stat, pe o perioadă de minim 90 de zile, începând cu datoriile aferente lunii februarie. Aici pot intra: contribuții la salarii, impozit pe venit, impozit pe profit, TVA.
  • Acordarea de linii de finanțare nerambursabilesau cu dobândă 0 pentru plata angajaților și a furnizorilor către întreprinderile mici și mijlocii românești direct afectate;
  • Acordarea de garanții guvernamentalecompaniilor pentru a lua finanțări bancare pentru a depăși această situație.

Alte măsuri sunt enumerate și de către CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin -, printre care accesul gratuit la utilități publice în această perioadă, vorbim despre apă, energie electrică, gaze, atât pentru persoane fizice, dar și juridice.

Și ANPC, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, propune amânarea plății ratelor bancare cu 90 de zile pentru românii care au credite imobiliare și nu numai asta, a declarat Paul Anghel, directorul general al ANPC.

Grupuri de antreprenori din retail cer închiderea mall-urilor. Le este imposibilă susținerea activităților și plata angajaților, a chiriei, a cheltuielilor de funcționare, în această perioadă.

Vineri a fost și un semnal de ajutor și din partea Uniunii Transportatorilor, grav afectați de tot ceea ce se întâmplă.

Sunt tot mai multe voci din economie care cer să se ia măsuri pentru a proteja și susține economia, pentru că firmele nu fac față fără ajutor.

Ministrul Florin Cîțu spunea zilele trecute că ar fi nevoie cam de 1% din PIB, 11 miliarde de lei, pentru a susține economia în această perioadă. Însă rămâne de văzut care vor fi, în mod concret, măsurile care se vor lua. Guvernul a promis ferm că va veni în ajutorul companiilor, după discuții cu organizațiile acestora.

 

author avatar
A.P. Redactor
235 afisari

2 COMENTARII

  1. Aci tre intelepciune. Si politica si manegeriala. Politic tre sa stii unde si ce administratori economici sa stimulezi la timp. Ca administrator tre sa delimitezi persoanele fizice de cele juridice si sa blokezi panica. Ex-primul spirt al dai cu 3 lei al 2lea il dai cu 6 lei al 3lea cu 20 si al 4 cu 30 roni.Si atat. Deci tatae ala care pleca din mol cu un carut plin de spirt probabil ca iesea cu 5 sticlute doar. La fel faina ulei si combati specula. Ei la en-gros acolo facute limite mai relaxate. Eu nu stiu poate tatae ala avea magazin ?… Atunci pus banderola sau il bagi prin alte case ca sperie. Ma intelegeti? Si tot asa si cu sapun biocid etc. Evident poti cere si documente daca esti in transport sanatate cutare ai intaietate la mai mult… Da sa iei sa speculezi e inuman cand in prima linie dansezi cu moartea… Ma nu vinzi bilete la meci. Te joci cu viata cand nu trebe.

  2. Ex un administrator isi poate roti personalul prin concedii ce sa folosească la carantina. Atunci ai personalul sanatos si poti depasi si 5-6 luni cu brio. Ba mai mult unele firme se pot chiar imbogati ca au vanzari ca de sarbatori. Apoi vine Pastele…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger