AcasăNewsCoronavirus zburdă peste birocrația UE

Coronavirus zburdă peste birocrația UE

Europa nici măcar nu-și mai ascunde neputința în fața crizei majore provocată de COVID-19, funcționarii bine plătiți de la Bruxelles aruncă răspunderea statelor naționale și emit cu nonșalanță comunicate într-o limbă de lemn mai ceva ca pe vremea comuniștilor. Materialele medicale licitate în comun de statele UE nu vor sosi la începutul lunii aprilie (cum promisese preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen) ci vor începe să fie disponibile ”în câteva săptămâni”. Europa arde și se piaptănă în același timp.

 

”Unele dintre echipamente, în funcţie de specificaţiile contractelor, vor putea fi disponibile în câteva săptămâni din momentul în care statele membre semnează contractele cu furnizorii”, a precizat la conferinţa zilnică de presă purtătorul de cuvânt comunitar Stefan de Keersmaecker. Se pune întrebarea de ce își ia banii omul ăsta, de vreme ce nu a  detaliat despre ce echipamente este vorba şi nici cât de mult va întârzia sosirea celorlalte materiale licitate la nivel European. Ne asigură că  “CE lucrează 24 de ore pe zi şapte zile pe săptămână pentru a accelera achiziţia echipamentelor” , iar “odată ce procedurile vor fi finalizate şi vor fi semnate contractele cadru, statele membre vor trebui să semneze contractele cu companiile individuale pentru furnizarea bunurilor”. Cu tocători de vorbe de teapa asta, Occidentul n-are șanse să se scoale din somn,  ascunsul după hârțoage și indecizii vine mănușă unor funcționari care se aleg între ei. Pe 25 martie, Ursula von der Leyen îi asigura pe spanioli  că „în două săptămâni, măştile, mănuşile, combinezoanele şi ochelarii de protecţie vor fi în spitale”. Vorbe-ciorbe, mai pe românește.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
350 afisari

2 COMENTARII

  1. UE O GAURA NEAGRA !principiul UE „TORTUL se imparte intre cei mari ,Rahatul! este pentru cei
    mici . UNDE-I SOLIDARITATEA MULT CLAMPANITA ?,UNDE-I COEZIUNEA MULT LATRATA ??,GARGARA INAINTE DE TOATE ,asta-i realitatea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger