Cele mai recente cifre făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică, vineri la ora 13, indică o nouă creştere a bilanţului confirmărilor cu COVID-19 în România, dar şi a persoanelor declarate vindecate.
Astfel, se ştie că au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus şi că dintre acestea 31 au fost declarate vindecate şi lăsate să plece din spital – 22 în Timişoara, 8 în Capitală şi unul la Iaşi.
În cazul celor 31 de noi îmbolnăviri este vorba despre pacienţi cu vârsta ăntrre 17 şi 89 de ani. ”La ATI, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară”, potrivit GCS.
La nivel naţional, sunt 4.044 de persoane în carantină instituționalizată, pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contractat COVID – 19 şi alte 45.432 de persoane în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.