AcasăNewsCoronavirus. 251 de noi cazuri de îmbolnăvire în România. Bilanțul crește la...

Coronavirus. 251 de noi cazuri de îmbolnăvire în România. Bilanțul crește la 3.864

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Continuă să apară noi confirmări despre pacienți cu rezultate pozitive la testul pentru COVID-19, la nivel național.

Informarea oficială de la ora 13 venită de la Grupul de Comunicare Strategică anunță că până duminică, 5 aprilie, în România au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre aceste persoane confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și, ca urmare, externate.

De la precedenta informare transmisă de GCS au fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire, iar „la ATI, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți”, notează aceeași sursă.

Cele mai recente date oficiale arată că sunt 15.980 de persoane în carantină instituționalizată în România și alte 108.810 în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Din păcate, până la acest moment se știe că 148 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 în România au decedat. Majoritatea pacienților se confruntau și cu alte probleme de sănătate.

80 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger