AcasăNewsCoplata, in Monitorul Oficial: AFLA cine e scutit de plata contributiei suplimentare!

Coplata, in Monitorul Oficial: AFLA cine e scutit de plata contributiei suplimentare!

(foto: stiri.ro)

Legea privind coplata a fost publicata in Monitorul Oficial si va fi aplicata incepand cu anul urmator. Astfel, romanii vor plati, din 2012, prin intermediul unui „tichet moderator pentru sanatate”, o parte din costurile unor servicii medicale. Contributia nu poate depasi a douasprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale. Aproximativ opt milioane de persoane, printre acestia pensionari, elevi, studenti dar si anumite categorii de pacienti, vor fi scutite de la acest sistem de plata.

(foto: stiri.ro)

Legea 220/2011 pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, prin care este introdusa coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui „tichet moderator pentru sanatate”, a fost publicata in 30 noiembrie in Monitorul Oficial, informeaza Mediafax.

Coplata reprezinta contributia pe care asiguratul la sistemul de sanatate trebuie sa o plateasca suplimentar fata de cea decontata din fondul national unic al asigurarilor de sanatate. Suma ce va fi perceputa ca si coplata se va calcula procentual din valoarea serviciilor medicale prevazute in contractul cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale. Aceasta nu va putea insa depasi a douasprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de fiecare asigurat. „Dupa atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se incaseaza coplata sunt acordate fara coplata”, se arata in textul legii.

Executivul propunea in noiembrie 2010, cand a fost adoptat proiectul, ca suma maxima reprezentand coplata asiguratului intr-un an calendaristic sa nu depaseasca 600 de lei, iar peste aceasta suma, consultatiile, analizele si spitalizarile sa fie gratuite.

Cine e scutit de coplata

De la coplata vor fi scutiti copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii intre 18 ani si 26 de ani, daca sunt elevi, absolventi de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenicii sau studentii, daca nu realizeaza venituri din munca. De asemenea, vor fi scutiti de la coplata bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pentru serviciile medicale aferente bolii de baza respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau din alte resurse, precum si pensionarii cu venituri numai din pensii de pana la 740 de lei pe luna.

Reprezentantii Ministerului Sanatatii precizau, la momentul adoptarii actului normativ in Guvern, ca de la sistemul de coplata vor fi exceptate 8.006.507 persoane.

Introducerea sistemului de coplata constituie unul dintre angajamentele Guvernului in acordul de imprumut convenit cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala. Guvernul s-a angajat ca ponderea scutirilor de la plata sa nu depaseasca un nivel de 40 la suta dintre pacienti.

author avatar
eNational
913 afisari

2 COMENTARII

  1. Si spaga inevitabila si obisnuita in sistemul sanitar la cat se stabileste ……………oare?
    Adica daca dam bani cu chitanta nu vom mai da deloc spaga…………?
    Sau si spaga si coplata……

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger