AcasăNewsCopilul găsit în râul Mureş în Ungaria, una dintre victimele bărcii răsturnate...

Copilul găsit în râul Mureş în Ungaria, una dintre victimele bărcii răsturnate în Timiș

barcaCopilul găsit în râul Mureş în Ungaria, una dintre victimele bărcii răsturnate în Timiș

Poliţiştii arădeni au confirmat, marţi seară, că victima găsită luni în râul Mureş, pe teritoriul Ungariei, este unul dintre cei doi copii daţi dispăruţi după ce o barcă cu 12 oameni s-a răsturnat în râu, în 30 aprilie, în zona Periam Port, din judeţul Timiş.

Barca cu 12 ocupanți s-a răsturnat în urmă cu 11 zile

„În seara zilei de 9 mai a.c., în urma schimbului de informaţii cu Punctul de Contact Cenad, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, am fost informaţi despre faptul că a fost stabilită identitatea cadavrului minorului descoperit pe râul Mureş, în Mako, Ungaria, în după-amiaza zilei de 8 mai a.c. Este vorba despre unul dintre copiii minori căutaţi din seara zilei de 30 aprilie a.c., când pe râul Mureş o barcă cu 12 ocupanţi s-a scufundat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, scrie Agerpres.

Luni, IPJ Arad informase că în zona localităţii ungare Mako a fost găsit trupul neînsufleţit al unui băiat, iar cadavrul a fost transportat la serviciul de medicină legală Szeged pentru identificare.

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, în seara zilei de 30 aprilie, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil de 3 ani din Semlac decedând, în timp ce patru persoane (doi bărbaţi şi doi copii) au fost date dispărute.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informaseră în 1 mai că barca nu era înmatriculată, iar cel care o conducea, un bărbat de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În 2 mai, la expirarea măsurii reţinerii, bărbatul a fost eliberat.

author avatar
Andreea Vlad
122 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger