AcasăNewsCopiii români, amprentați obligatoriu de la 12 ani

Copiii români, amprentați obligatoriu de la 12 ani

Toți românii, cu vârste începând de la 12 ani, vor fi amprentați pentru noile cărți de identitate electronice.  Aceasta este condiția impusă de Uniunea Europeană pentru ”libera” circulație în statele din UE, iar cei care refuză să fie supuși regimului dedicat infractorilor vor fi pedepsiți cu interdicția de a părăsi România.

Marea familie europeană ne vrea amprentați, creându-ne senzația că suntem un popor de infractori. Nici măcar copiii nu vor scăpa de această umilință, pentru că amprentarea se introduce, obligatoriu, de la vârsta de 12 ani. Prevederea a fost impusă prin Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la libera circulație, care se va aplica începând cu 2 august 2021, dată la care România este obligată să emită cartea electronică de identitate cu respectarea condițiilor prevăzute de actul normativ european. Regulamentul vizează introducerea unor elemente comune de securitate și de identificare vizuală pentru cărțile de identitate emise cetățenilor Uniunii Europene, care vor fi folosite de titulari pentru exercitarea dreptului la liberă circulație înspațiulUniunii Europene. Totodată, documentul prevede includerea datelor biometrice (imagine facială și 2 amprente) în mediul de stocare al cărților de identitate emise propriilor cetățeni, care vor fi folosite pentru exercitarea liberei circulații în Uniunea Europeană, precum și realizarea schimbului de informații între statele membre ale Uniunii Europene în vederea autentificării cipului și a verificării identității cetățenilor.

70 de ani, ultima preschimbare a cărții de identitate

Ministerul Afacerilor Interne a schimbat perioada de valabilitate a cărților de identitate. Astfel, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, valabilitatea este de șase ani, valabilitate de 10 ani vor avea actele de identitate după împlinirea vârstei de 18 ani și valabilitate nelimitată, cele pentru românii care au împlinit 70 de ani. Pe lângă cartea de identitate electronică, sunt introduse alte două tipuri de acte de identitate. Astfel, apare cartea de identitate simplă, care urmează să fie eliberată doar cetățenilor cu domiciliul în România care nu doresc să-și exercite dreptul la liberă circulație în baza actului de identitate, în acest caz actul de identitate nefiind prevăzut cu cip, și cartea temporară de identitate, eliberată doar la cerere cetățenilor care vor avea nevoie de un act de identitate pentru perioada necesară producerii și înmânării cărții electronice de identitate. Cartea temporară de identitate va avea o perioadă de valabilitate de 45 de zile, necesară acoperirii intervalului de aproximativ 20 de zile presupus de eliberarea cărții electronice de identitate.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
737 afisari

1 COMENTARIU

  1. Poate nu știți, dar și acum copiii sunt amprentați la pașapoartele noi, indiferent de vârstă, adik de când sunt bebeluși.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger