AcasăNewsContrabanda de sub pământ: 625.000 de euro pe săptămână

Contrabanda de sub pământ: 625.000 de euro pe săptămână

Este profitul fabricii clandestine subterane în care se produceau peste 3.500 de ţigări pe oră, prima de acest fel din Europa, descoperită în provincia Malaga din sudul Spaniei.

Este vorba de un lanţ de producţie complet, situate sub un grajd. Au fost arestate 20 de persoane dintr-o organizaţie infracţională compusă în principal din cetăţeni britanici, precum şi dintr-un lituanian şi şase ucraineni care munceau la patru metri sub pământ, în condiţii insalubre şi fără contact cu exteriorul, a precizat Garda Civilă. Potrivit Europol, ‘este vorba despre prima fabrică subterană din Uniunea Europeană’, iar la operaţiune au cooperat poliţiile britanică, lituaniană şi poloneză. Au fost confiscate ‘17,6 tone de tutun pentru rulat’, conform Gărzii spaniole, în timp ce Europol a precizat că este vorba de  ‘3 milioane de ţigări’.  Şi în alte ţări ale UE au mai fost destructurate ateliere clandestine în care se produceau ţigări: În Belgia, cel puţin şase locaţii  ilegale au fost eliminate între 2013 şi 2017, an în care au fost confiscate aproape 30 de tone de tutun în apropiere de Anvers. Piaţa neagră a tutunului a totalizat 46,3 miliarde de ţigări în 2018 şi costă anual 10 miliarde de euro statele Uniunii Europene. La nivel mondial, aproape o ţigară din zece provine din contrabandă, anunţă Organizaţia Mondială  a Sănătăţii, sub egida căreia a fost încheiat Protocolul internaţional de luptă împotriva traficului cu tutun, intrat în vigoare la sfârşitul lui 2018.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
842 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger