AcasăNewsConsiliului National de Etica: Ponta nu a plagiat

Consiliului National de Etica: Ponta nu a plagiat

O comisie a Consiliului National de Etica a stabilit ca teza premierului Victor Ponta nu reprezinta un plagiat, admitand doar ca „sunt unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice”.

Consiliul National de Etica (CNE) a stabilit, luni, ca teza de doctorat a primului ministru Victor Ponta nu este plagiata, decizia fiind in contradictie cu hotararea unei comisii a Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, care a stabilit pe 29 iunie ca lucrarea premierului reprezinta un „plagiat de tip copy/paste”.

In urma analizelor efectuate s-a constatat ca procedurile in urma carora domnul Victor Ponta a obtinut titlul de doctor in stiinte juridice au fost in acord cu legislatia in vigoare in 2003 si nu se poate sustine calificarea de plagiat. Raportul comisiei independente releva urmatoarele: teza de doctorat elaborata de domnul Victor Ponta si sustinuta public in anul 2003 respecta cerintele academice din acea perioada si este comparabila din punct de vedere al acestor cerinte cu alte teze de doctorat sustinute in acea perioada”, se arata in precizarea comisiei CNE, conform RTV.

Comisia CNE a admis insa ca lucrarea lui Victor Ponta nu respecta corect indicatiile in privinta realizarii tezei de doctorat, explicand ca, in cazul lucrarii, „sunt unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice in interiorul capitolelor”.

„Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzator pe parcursul lucrarii, tema tezei de doctorat este in domeniul de preocuparilor academice ale doctorandului si conducatorului de doctorat, teza de doctorat este clar structurata, are un plan de cercetare coerent, metodologia este in concordanta cu normele si practicile din domeniul stiintelor juridice la acea data, cercetarea asa cum rezulta din referatele comisiilor de sustinere prezinta elemente de noutate si cuprinde analize pertinente, bibliografia utilizata de autor este mentionata la sfarsitul lucrarii. Sunt unele deficiente in ceea ce priveste trimiterile bibliografice in interiorul capitolelor, insa nu se poate aprecia ca doctorandul Victor Ponta si-ar fi insusit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i apartineau si le-ar fi prezentat drept contributii personale originale”, mai precizeaza membrii comisiei CNE.

Decizia comisiei CNE survine dupa o alta decizie, de aceasta data luata de catre membrii Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), intrand in contradictie cu aceasta, dupa ce pe 29 iunie comisia CNATDCU a stabilit ca lucrarea premierului reprezinta un „plagiat de tip copy/paste”.

Aproximativ 85 de pagini reprezinta copieri fara indicarea sursei. Teza de doctorat a fost analizata numai din punctul de vedere al plagiatului copy/paste. Nu trebuie sa fii specialist in drept ca sa detectezi ca au fost preluate texte fara a fi citate”, a declarat presedintelui CNATDCU, Marius Andruh.

author avatar
Ionut Zgimbau
390 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger