Cauta

Consiliul Concurenței cere subvenții la apă pentru populație

Serviciile publice de apă şi de canalizare trebuie să fie accesibile din punct de vedere social pentru consumatori, susține Consiliul Concurenței, care solicită administrațiilor locale subvenționarea tarifelor. Instituția avertizează asupra majorărilor succesive ale prețurilor la aceste servicii, concluzie la care s-a ajuns după analizarea tarifelor din 45 de asociații de dezvoltare intercomunitară din țară.

Contribuția maximă pentru apă și canal ar trebui să fie de 35 din venitul mediu al gospodăriei

Investigația amplă a sectorului de servicii publice de apă și canalizare făcută de Consiliul Concurenței a scos la iveală nereguli grave care afectează consumatorii.  Prețurile mari practicate la aceste servicii au determinat Consiliul Concurenței să ceară autorităților publice locale aplicarea unui mecanism de subvenționare a tarifelor pentru apă și canal, pentru a asigura accesibilitatea la aceste servicii. În perioada 2013 – 2017, preţurile la apa potabilă produsă şi distribuită de către operatorii regionali şi municipali au crescut în medie cu 11,69%, iar tarifele la canalizare-epurare au crescut cu 35,13%. Astfel, tariful mediu total al serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare, în anul 2017, a fost de 6,01 lei/mc. ”Acest mecanism trebuie să se adreseze numai utilizatorilor cu venituri scăzute, şi nu celor care îşi permit să plătească, iar costurile acestor subvenţii trebuie să fie evidenţiate în bugetul autorităţilor administraţiei publice locale. Conform Metodologiei analiză cost-beneficiu, aceste opţiuni pot presupune următoarele: o decizie la nivel local care să fixeze tarifele peste pragul de suportabilitate, considerând în acelaşi timp măsurile specifice la nivel local, pentru a reduce sarcina suportabilităţii pentru familiile mai sărace (vouchere, tarife „sociale” reduse etc.), un sistem de tarifare alternativ, mai sofisticat, permiţând, de exemplu, costuri tarifare care cresc progresiv odată cu consumul, creşterea componentei de abonament a tarifului sau aplicarea unui tarif mai ridicat pentru consumatorii mai mari (industriali)”, se arată în raportul investigației Consiliului Concurenței.

Doar 65,2% din populație, conectată la rețeaua de apă

În cadrul analizei sectoriale, Consiliul Concurenței a constatat că infrastructura aferentă serviciilor de producere, transport, distribuție a apei potabile și de colectare și epurare a celei uzate este slab dezvoltată. Astfel, la nivel național, 65,2% din populaţia ţării este conectată la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, în timp ce aproximativ jumătate din populația țării este racordată la rețeaua publică de canalizare. Dacă în mediul urban ponderea locuitorilor racordaţi la sistemul de canalizare şi epurare a apelor uzate este de 85,5%, în mediul rural este de doar 4,7%. Acestă situație indică faptul că nu există o corelare a investițiilor în infrastructura aferentă celor două servicii publice, deși acestea ar trebui să fie integrate. Totodată, Consiliul Concurenței a constatat că durata contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare este, de regulă, între 25-49 ani, având posibilitatea de prelungire. În aceste condiții, pe perioada derulării contractului, piața este închisă pentru concurență.

Ultimele stiri

  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Incendiu cu urmări cumplite, în Vaslui: Un copil a fost găsit mort. Bunica lui a decedat la spital 
  • Carnețelul
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 27 iunie 2025 – Va fi o zi distractivă și jucăușă
  • Alege ce citești
  • Se prefigurează o nouă prăbușire a burselor. Cum reacționează investitorii
  • Acuzații zdrobitoare. ANRE, complice la menținerea haosului din piața energiei
  • Spania nu va scăpa de furia lui Trump
  • Exit mobile version