Asociația Română pentru Smart City (ARSC) și TPBI, în parteneriat cu Primăria Capitalei, organizează, în 19 septembrie, conferința „Mobilitate Urbană și Reorganizarea Spațiului Public: Prioritizarea Transportului Sustenabil – Modelul Shared-space”.
Evenimentul, ce va avea loc la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, își propune să aducă în prim-plan soluții inovatoare pentru dezvoltarea urbană sustenabilă.
Săptămâna Europeană a Mobilității 2024
Această ediție a Săptămânii Europene a Mobilității, ce se va desfășura între 16 și 22 septembrie 2024, are ca temă „Shared Public Space”.
Tema subliniază importanța dezvoltării unor spații publice bine organizate și accesibile tuturor, în special pentru pietoni și bicicliști. „Prin îmbunătățirea acestor spații, putem contribui la reducerea poluării și zgomotului, la creșterea siguranței rutiere și la îmbunătățirea calității vieții în mediul urban. Participarea la această conferință este o ocazie unică de a explora aceste concepte și de a învăța din inițiativele implementate cu succes în alte orașe europene”, transmit organizatorii, într-un comunicat.
De ce să participi?
Conferința reprezintă o oportunitate unică de a discuta cu lideri din domeniul mobilității urbane și de a explora soluții concrete pentru viitorul orașelor noastre – menționează sursa citată.
Participanții vor învăța din experiențele europene și vor avea ocazia să contribuie la discuții strategice esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă.
Agenda evenimentului și invitații speciali
Pe lista speaker-ilor invitați la eveniment figurează următoarele nume:
- Nicușor Dan, Primarul General al Municipiului București
- Vladimir Ghițulescu, Director General TPBI
- Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii în România
- Ștefan Roșeanu, Președinte, Autoritatea pentru Reformă Feroviară
- Mariana Miclăuș, Director General, Metrorex
Agenda evenimentului:
14:00 – 14:30: Înregistrare și Networking
14:30 – 15:00: Keynote Speakers
Discurs de deschidere Săptămâna Europeană a Mobilității: Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSC alături de Domnul Vladimir Ghițulescu, Director General TPBI
Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii în România
Nicușor Dan, Primarul General al Municipiului București
15:00 – 15:45: Panel I – Soluții și Tehnologii pentru Mobilitate Urbană
Moderator: Eduard Dumitrașcu
Paneliști:
Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Ionuț Săvoiu, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Ion Simu-Alexandru, Director General, CFR
Ștefan Roșeanu, Președinte, Autoritatea pentru Reformă Feroviară
Daniel Istrate, Director General, STB
Mariana Miclăuș, Director General, Metrorex
15:45 – 16:00: Prezentare: (Noi) Scheme multimodale de mobilitate urbană pentru susținerea operațiunilor de regenerare urbană. Modelul shared-space. Mihaela Hermina Negulescu, prof. dr. arh., coordonator al masterului “Mobilitate urbană” – Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”
16:00 – 16:45: Panel II – Soluții și Tehnologii pentru Mobilitate Urbană
Moderator: Adrian Cojocaru
Paneliști:
Dr.arh. Mihaela Negulescu, Profesor universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Liviu Băileșteanu, Director politici și strategii, Ministerul Dezvoltării
Aura Răducu, Coordonator Departament Mobilitate ARSC
16:45 – 17:00: Panel III – Cadrul de planificare – implementare pentru domeniul mobilității urbane, în România
Moderator: Adrian Cojocaru
Paneliști:
Reprezentant TPBI
Reprezentant Ordinul Arhitecților București
Liviu Băileșteanu,Politici și strategii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice
17:00 – 17:30: Networking și Cafea
Locație: Holul principal al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Activități:
Expoziție de bune practici cu ilustrări ale unor spații shared space din UE
Proiecții pe monitoare a unor exemple de regenerare urbană prin implementarea modelului shared-space.
Care sunt obiectivele Conferinței:
- Promovarea conceptului de public shared space
- Discutarea relației dintre urbanism și mobilitate
- Identificarea soluțiilor tehnologice pentru mobilitate urbană
- Facilitarea schimbului de bune practici din Europa
Participarea la eveniment este gratuită, dar necesită înregistrare prealabilă. Locul poate fi rezervat accesând acest link.
Contact: Email: info@arsc.ro
Telefon: 031 425 42 63
„Te așteptăm să te alături acestei dezbateri cruciale pentru viitorul mobilității urbane!” – mai transmit organizatorii.