Cauta

Condițiile în care ALDE ar susține viitorul guvern

Cum liberalii încep negocierile pentru susținerea la vot a viitorului Executiv Orban, partidele din rândul celor care ar putea sprijini învestirea următorului Cabinet anunță, rând pe rând, în ce condiții ar sprijini noul guvern.

Astfel, dinspre ALDE s-au aflat termenii în care s-ar putea purta discuțiile cu premierul desemnat și cu restul conducerii PNL. „Mă aștept ca în aceste zile, Ludovic Orban, în calitate de premier desemnat, să vină la o discuție, pentru care noi deja am schițat în linii mari condițiile pe care le avem pentru susținerea guvernului”, a anunțat, miercuri, Călin Popescu Tăriceanu, după discuțiile avute seara trecută cu ai săi colegi de partid.

Printre condițiile pe care au de gând să le impună cei de la ALDE se numără lipsa emiterii de OUG-uri pe Justiție, dar și menținerea cotei unice de impozitare. „Am declarat de principiu că da, putem susține un guvern, dar nu necondiționat. Vom avea un set de condiții, câteva dintre ele le-am și menționat în public: fără ordonanțe de urgență pe justiție – ca să respectăm rezultatul referendumului; menținerea cotei unice de impozitare; vreau să știm exact care sunt proiectele mari de infrastructură pe care urmează să se concentreze efortul bugetar al viitorului guvern, nu numai efortul bugetar, dar și de organizare și de urmărire a lucrărilor și probabil vor mai fi și altele, pe care le vom discuta la reuniunea pe care sperăm să o avem”, a mai punctat Tăriceanu.

Ultimele stiri

  • Educația, cea mai bună investiție în viitorul țării: Fundația Dan Voiculescu premiază cei mai buni studenți ai anului la Gala Studenților
  • UPDATE. Percheziţii la Compania de Apă Braşov şi la locuinţele unor politicieni/Precizări de la DNA
  • Trump a desemnat mişcarea „Antifa” drept organizaţie „teroristă”: „O catastrofă a stângii radicale, bolnavă şi periculoasă”
  • Atac armat în SUA: trei polițiști au murit, alți doi au fost grav răniți – VIDEO
  • Un fost ministru PSD îl acuză pe Bolojan că bulversează administrația locală: „Premierul rămâne surd la orice analiză serioasă/Preferă să-și satisfacă orgoliul nemăsurat”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 septembrie 2025 – Astăzi te interesează doar liniștea
  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Exit mobile version