La o zi după ce Curtea de Apel București a anunțat decizia definitivă în dosarul Colectiv, s-a aflat că una dintre persoanele condamnate în această cauză ar fi fost de negăsit.
UPDATE 14.41: Detalii de ultimă oră. Dintr-o informare transmisă de Poliția Română reiese că Antonina Radu a fost găsită. Mai exact, că femeia a fost localizată în Republica Moldova.
„În urma cooperării polițienești internaționale, între Poliția Română și autoritățile din Republica Moldova, la data de 13 mai 2022, femeia, de 43 de ani, condamnată prin hotărârea definitivă a Curții de Apel București, în dosarul Colectiv, a fost localizată, în Republica Moldova.
În acest caz, au fost demarate procedurile legale”, se precizează în scurtul comunicat transmisă de la nivelul IGPR.
Știre inițială:
Antonina Radu, angajată a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), are o condamnare de 8 ani şi 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei.
A fost acuzată că a făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, potrivit news.ro. Cum femeia nu a fost găsită la adresa de domiciliu şi nici nu s-a prezentat pentru a se preda în vederea încarcerării, ea a fost dată în urmărire.
Ce s-a anunțat pe site-ul Poliției Române
Numele și fotografia Antoninei Radu figurează pe site-ul Poliției Române la secțiunea persoane urmărite.
„Față de numita RADU ANTONINA Tribunalul București – Sectia I Penala a emis MEPI nr. 6253 din data de 12.05.2022, fiind condamnată la 8 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției” – stă scris pe site-ul Poliției Române.
Vă amintim că judecătorii Curții de Apel București au pronunțat, joi, 12 mai, decizia finală în dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, acesta ajungând în cursul după-amiezii la Penitenciarul Rahova.
A ars si colectiv de la artificii cum a ars dinca fetele in butoi , niciodata!!!
Au murit ca prostii si de prosti ce sunt.Uitati-va ce fac pe stadioane,baruri,vacante pe la mare/munte, proteste,prin trenuri,mijloace de transport-Mare parte derbedei salbatici.Astia nu se tin de scoala se tine scoala de ei.Numai carte nu se face in ziua de azi.Prostitutie,droguri,alcool.Bezmetici,s-au bagat cu turma bauti ,drogati,cu berica si tigara in nas la destrabalare dupa care si-au dat foc de prosti.Sunt vinovate familiile care nu le fac educatie si-i lasa sa-si faca de cap ca e baiatul si fata lui mamica nu astia care sunt bagati nevinovati la puscarie.Ce le-ar fi putut face acestor derbedei.Te dai la ei si te trezesti linsat si la cimitir cu acesti huligani din ziua de azi.
Ce fraiera nu trebuia sa mearga in Moldova sinr multe locuri in lume unde poti sa stai toata viata fara sa ai probleme , justinian din RO nu are nici o valoare si credibilitate
Ce fraiera nu trebuia sa mearga in Moldova sinr multe locuri in lume unde poti sa stai toata viata fara sa ai probleme , justitia din RO nu are nici o valoare si credibilitate este condusa de drogatii americani care controleaza RO
Statul pierde mai mult pe aducere in tara decat pe proces. De ce sa nu luam nu stiu drone? De ce nu se spune pt fapte de coruptie crime etc odata ce iti deschide procurorul dosar nu ai voie sa iesi din tara decat max 3 sile cu escorta?
Escorta ti-o platesti si iti e data de politie.