Cauta

Concertul Larei Fabian se lasă cu proces

 

Artista belgiană şi-a anulat din nou concertul de la Sala Palatului cu doar două ore înaintea spectacolului, motivând că managerul turneului internaţional nu a plătit-o. Internaţional Creative Talents a anunţat că îi va intenta proces, pentru acuzaţii false.

Concertul Larei Fabian se lasă cu proces - Ziarul NationalLara Fabian ar fi trebuit să concerteze luni la ora 19:30, în cadrul turneului 50 World Tour, de promovare a celui de-al 14-lea material de studio din carieră, „Papillon”. Iniţial, concertul ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie, dar din cauza unor probleme de sănătate, a fost reprogramat pentru data de 3 februarie. “Simt furie şi indignare, deoarece, pentru a patra oară la rând, persoana care gestionează turneul internaţional (nu afectează Franţa şi Turneul Francez), care ar trebui să plătească pentru spectacolele noastre, se află în incapacitate de plată. Nu pot accepta să nu văd acest abuz şi nici nu pot continua să cânt, mai ales că trebuie să achit toate cheltuielile cu trupa şi concertul, fără să fiu plătită, la rândul meu, pentru a acoperi toate acestea. Este o situaţie oribilă. Am încercat să continui, sperând că totul se va rezolva, dar situaţia mai mult s-a înrăutăţit şi, regretabil, nu mai putem continua”, a scris cântăreaţa pe Facebook. Organizatorul turneului internațional susţine că Lara Fabian a anulat unilateral show-ul. “La ora 16:00 a decis să părăsească Sala Palatului și să plece către aeroport, fără să discute în prealabil cu niciun reprezentant al organizatorului. Nu a oferit nicio scuză validă, lăsându-i uimiți atât pe cei din echipa ei, cât și pe organizatori. În postarea ei de pe conturile de social media de la ora 17:00, artista spune că este în camera ei de hotel, menționând că nu a fost plătită pentru a putea să își plătească echipa, așadar fiind nevoită să anuleze concertul. Dacă neplata ar fi motivul real, atunci nu ar fi trebuit să se prezinte în București! (…) Problemele de sănătate invocate sunt discutabile, iar promoterul, care este și booking agent-ul ei, a suferit pierderi materiale din cauza anularii unilaterale de către Lara Fabian. În acest moment vom înainta un proces împotriva artistei și managementul acesteia, pentru a primi dreptate în cadrul acestei situații dureroase”, a transmis International Creative Talents. Organizatorii mai spun că cele două show-uri programate în noiembrie 2019 la București au fost anulate tot de artistă, inclusiv concertul pe care trebuia să îl susțină în Atena pe 1 februarie. Lara Fabian a mai precizat că va folosi toate „căile legale”, astfel încât să poată reveni cât poate de repede la Bucureşti.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version