Cauta

Comunicarea pe trei voci: restricțiile se ridică, dar nu se ridică, poate se ridică

Comunicarea pe trei voci: restricțiile se ridică, dar nu se ridică, poate se ridică - Ziarul National

Cei trei comunicatori ridicați la rangul de strategi, la care se mai adaugă unul mic, neînsemnat, pe care nu-l ajută nici fața, au reușit, împreună să creeze o confuzie fără precedent. În timp ce românii începuseră să facă ”AMR”-ul, după ce întâiul comunicator al țării a anunțat ridicarea restricțiilor după 15 mai, cavalerii Apocalipsei, rând pe rând, au început să anuleze tot ce relaxa Iohannis.

Veselie mare a fost după ce tătucul Iohannis a aruncat plebei o fărâmă de speranță, vestind ridicarea restricțiilor după 15 mai și lăsându-și supușii doar cu masca pe figură, care să le amintească permanent că blocarea economiei și haosul creat în ultimele luni nu au fost neîntemeiate. Și de îndată, românii, beți de fericire, au îndrăznit să iasă mai dezinvolt din case, spre bucuria nebună a polițistului (că milițian se supără dacă-l faci), care s-a apucat să consume până la cotor carnetul de amenzi. ”Nu vom prelungi restricțiile la deplasări după data de 15 mai, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem”, declara președintele Klaus Iohannis în urmă cu o săptămână. Acesta a fost primul anunț oficial despre relaxarea regimului de temniță impus românilor, un anunț pe care șeful statului a catadicsit să-l facă după ce toți ceilalți președinți ai țărilor din toată lumea comunicaseră cum mult înainte despre pașii relaxării, pe zile și sectoare punctuale. ”E bine și așa”, și-au spus românii, bucuroși că, după nenorocirea care s-a abătut asupra țării, după spaimele injectate în fiecare zi în mințile lor, amenințați cu înmormântările și îngroziți de ideea că nu mai au bani să supraviețuiască, iată că au o șansă să se întoarcă la viața lor amărâtă, dar fără lanțuri și cătușe. Mulți dintre ei, după vestea că au permisiunea de a ieși din închisoarea forțată, aproape că au simțit un dram de simpatie și recunoștință pentru președintele Iohannis, fără să perceapă că erau, de fapt, afectați grav de sindromul Stockholm.

Testarea, arma stării de urgență

Comunicarea pe trei voci: restricțiile se ridică, dar nu se ridică, poate se ridică - Ziarul National
Raed Arafat ne-a lăsat mască, anunțând prelungirea restricțiilor

De la începutul isteriei sau pandemiei, cum a fost denumită oficial, am avut tot timpul senzația că suntem supuși unui experiment de psihologie a maselor. Raed Arafat, eroul cel mai iubit al românilor, ajuns un fel de mic dumnezeu atotștiutor și atotcuprinzător, ieșea cu câte un anunț de restrângere a drepturilor, dând senzația că era doar o opinie profesională, de care cei aflați în spatele lui habar nu aveau. Ulterior, spusele lui Arafat deveneau ordonanțe militare. Dragostea oarbă a românilor pentru Arafat, speculată masiv de cei aflați la putere, a făcut ca ”arestarea” populației să fie făcută într-o liniște și într-o acceptare stupefiante. Amenințarea cu moartea și salvarea care vine doar din intrarea de bună voie în temniță, precum și panica lucrată din cifre și știri dramatice, la care au contribuit aproape toți cei din mass-media, au avut rezultatul scontat: românii s-au supus fără să crâcnească și, mai grav, fără să gândească. Tactica s-a schimbat însă. Raed Arafat a fost trecut în linia a doua, secondat de premierul Orban și de ministrul Sănătății, nefericitul Nelu Tătaru. Astfel, relaxările anunțate de Iohannis au început să fie anulate, pas cu pas. ”Starea de urgență se va prelungi dacă avem o creştere bruscă şi vârful care credeam că a fost atins nu a fost vârf, dacă avem un impact major pe sistemul de sănătate. Mai avem două săptămâni în care trebuie să respectăm cu stricteţe măsurile de precauţie, să nu ne relaxăm, pentru că este posibil ca 15 mai să devină altă dată. Oamenilor le-au ajuns măsurile grele, dar totuşi nu au fost măsurile grele din alte ţări”, a afirmat Raed Arafat. Deci relaxăm, dar, de fapt, nu relaxăm. Și, din nou, problema vârfului pandemic intră în discuție. Pentru că, iată, vârful care să sufoce ATI-urile nu a mai venit. Să pui însă în discuție creșterea numărului de cazuri, care ne-ar mai bloca în case cine știe până când, mi se pare însă un derapaj absolut, știindu-se că abia de câteva zile s-a intensificat ritmul testărilor.

Glumim, ne jucăm, dar nu părăsim incinta

Comunicarea pe trei voci: restricțiile se ridică, dar nu se ridică, poate se ridică - Ziarul National
Ludovic Orban prelungește doar lesa, până la granița localității

Ludovic Orban a ieșit și el să spună că am putea circula fără restricții după 15 mai, dar doar în interiorul localităților, deci părăsirea orașelor și comunelor nu va fi posibilă. Apoi, tot pentru a accentua confuzia generală și pentru a mai atenua indignarea și furia celor din industria de turism, care s-au pregătit deja de deschiderea sezonului, a mai adăugat că este posibil să se poată pleca din localitate doar în scopuri turistice. Hotelurile se pot deschide (deși nu s-au închis deloc), a mai spus premierul, dar nu și restaurantele. Poate doar terasele. Sau nici unele, nici celelalte. Sau mai vedem ce spun epidemiologii. Iar peste toate acestea, hop și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, care a punctat decisiv: ”dacă noile cazuri nu vor scădea, starea de urgență ar putea fi prelungită și după data de 15 mai, când expiră actualul termen”. Clar, nu?

Ultimele stiri

  • Indignare la Târgul de Crăciun din Constanța: Mascote surprinse făcând gesturi obscene. „Un spectacol grotesc. E rușinos” – VIDEO
  • Statele Unite suspendă toate cererile de imigrare din 19 ţări non-europene. Care sunt ţările vizate
  • Furtună puternică de zăpadă în nord-estul SUA: școli închise, trafic rutier perturbat – VIDEO
  • Eugen Teodorovici s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei. Pe cine va susține duminică
  • Românii au început să-și caute brad de Crăciun. Cât costă, în acest an, un pom de Crăciun: „90% sunt din import”
  • De la taxe majorate dacă faci mai mult de un copil, la TVA pentru prezervative. China vrea acum o populație mai mare, din cauza crizei demografice
  • Cât te costă să faci Revelionul 2026 la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Nu mulţi turişti pot face faţă acestor preţuri
  • Criza apei din Prahova: Rafinăria Petrobrazi primește alimentare din surse alternative, pentru a putea funcționa
  • Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii
  • Luna cadourilor vine cu cheltuieli pe măsură. Ce buget trebuie să pregătești pentru Crăciun
  • Exit mobile version