AcasăNewsComisie ancheta alegeri. S-au anuntat doar concluzii partiale

Comisie ancheta alegeri. S-au anuntat doar concluzii partiale

Au fost discutii, dar si neintelegeri pe marginea redactarii raportului Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009. Pana la momentul de fata s-a aflat ca exista o forma partiala a acestui raport.

„Membrii au avut acces la documente toata vara. Intrucat suntem pe ultimele zile, practic, cei care au depus au fost prinsi in raportul final, pe baza documentelor si pe baza audierilor am tras concluzii”, a anuntat sefa Comisiei.

Oana Florea a inceput prezentarea acestora prin a mentiona ca s-au facut propuneri de imbunatatire a legislatiei in vigoare. „Unul din obiectivele Comisiei nu a fost atins – respectiv nu am putut afla adevarul daca se sustine acuzatia publica – respectiv de implicare SRI si DNA in favorizarea fraudarii alegerilor. Ne referim la prezenta conducatorilor acestor doua institutii in locuinta lui Gabriel Oprea in seara alegerilor”, a anuntat deputata, mentionand, totodata,”refuzul persoanelor audiate, care nu au raspuns la toate intrebarile adresate, motivand ca exista o ancheta in desfasurare” – si anume cea a PICCJ-ului, dar si raspunsurile in scris care invocau acelasi aspect.

Totodata, Florea a pus accent si pe faptul ca Parchetul General a ales sa nu trimita o copie a dosarului clasat.

E de mentionat ca reprezentantii PNL in forul respectiv au parasit sala, fara sa voteze, in semn de nemultumire fata de unele aspecte continute in forma documentului.

107 afisari
Zenville

Ultimele știri

Incident la metrou, în Capitală! Metrorex: „A fost raportată o urgență medicală”

Un incident a avut loc, vineri, la metrou, în București, circulaţia trenurilor fiind afectată temporar între Râul Doamnei şi Romancierilor, pe firul 1. S-a...

Umblă magazinele cu puiul vopsit? Cum putem verifica, la vitrină, dacă produsul a fost crescut natural

Aproape că s-a declanşat un scandal naţional după ce Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat într-un mesaj transmis miercuri...
proger