AcasăNewsComisia Europeană face presiuni asupra României. Vor asta imediat de la noi,...

Comisia Europeană face presiuni asupra României. Vor asta imediat de la noi, înainte de 1 iulie chiar!

certificatul sanitarComisia Europeană face presiuni asupra României. Vor asta imediat de la noi, înainte de 1 iulie chiar!

Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord în ce privește certificatul sanitar european Covid, al cărui scop este acela de a facilita călătoriile în interioriul Uniunii Europene pe perioada pandemiei de coronavirus.

Documentul, care se va numi „certificatul verde digital european”, va atesta că deținătorul său a fost vaccinat împotriva Covid-19, că are un test negativ recent la coronavirus sau că a trecut deja prin boală. În practică, acestea vor fi trei certificate distincte.

Certificatul va fi disponibil fie în format digital, fie pe hârtie. Un cadru comun al UE va permite statelor membre să elibereze certificate care vor fi apoi acceptate în alte țări ale UE. Certificatul pentru COVID-19 ar urma să fie în vigoare timp de 12 luni.

Certificatul nu va fi o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la libera circulație și nu va fi considerat un document de călătorie.

Comisia Europeană îl vrea înainte de 1 iulie

Într-o actualizare la recomandările făcute pentru emiterea certifcatelor digitale COVID la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană solicită eforturi suplimentare din partea statelor membre pentru a se asigura punerea în aplicare fără probleme înainte de data intrării în vigoare, 1 iulie.

În acest scop, statele membre ar trebui să utilizeze, în cea mai mare măsură posibilă, instrumentele existente în temeiul legislației naționale pentru a începe să emită certificatele digitale COVID ale UE încă înainte de intrarea în vigoare a regulamentului de bază la 1 iulie.

În cazul în care legislația națională prevede verificarea certificatelor COVID-19, titularii unui certificat digital UE COVID-19 ar putea deja să îl folosească atunci când călătoresc”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

author avatar
Andrei Ștefan
769 afisari

6 COMENTARII

  1. Pai cand au facut nenorocitii astia comandati de Soros ceva bun pentru Romania?

  2. DISCRIMINARE
    sunt oameni cu comorbiditati ce nu permit vacinarea, ce faceti cu astia

  3. 1933,anul in care Hitler,a introdus Pasaportul Genealógic! Detinatorul,cu acest asa zis pasaport,putea sa demonstreze ca e ARIAN!
    La 7 aprilie 1933,conform acestei legi,cei care dispuneau de acest act aveau acces in tot,magazine,cinematografe,restaurante,teatre,in edificiile publice,inclusiv aveau acces la MUNCA,in detrimentul celelalte categoríi, NEARIENII.Acestia din urma nu aveau acces la nimic mentionat anterior,prin acest abuz discriminator!
    Acest lucru a constituit CAP De ACUZARE in procesul de la NÚREMBERG impotriva Germaniei naziste!
    JOS CU DISCRIMINAREA!
    Acest asa zis certificat de calatorie este un abuz monstruos!
    ISTORIA SE REPETA!

  4. @ , ? Europa face discriminare vaccinatorie, ? O să le ceară și la americani, la asiatici , la africani, la sudamericani, la arabi, etc., și să fie și la ăia pașaport verde, că e cu libera circulație, cu drepturile omului și cu globalism, ? Deci, Uniunea Europeană nu a negociat restrângerea dreptului la liberă circuliație și a altor drepturi implicate de folosirea pașaportului de vaccinare cu țările semnatare al Cartei Internaționale a Drepturilor Omului și a Cartei ONU, ?

  5. & Probabil o formă de sancțiune a statelor membre în care se circula numai cu cartea de identitate pentru țările nemebre solicitându-se pașaport, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger