AcasăNewsComisia European: Britanicii pot schimba câte guverne vor. Acordul Brexit rămâne cum...

Comisia European: Britanicii pot schimba câte guverne vor. Acordul Brexit rămâne cum este

Alegerea unui nou prim-ministru britanic nu va schimba Acordul Brexit la care au ajuns UE şi Marea Britanie, susţine un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Sursa foto Twitter

Întrebat despre promisiunea lui Boris Johnson de a nu plăti „factura” separării dintre UE şi Marea Britanie dacă Acordul rămâne așa, purtătorul de cuvânt al Comisiei a afirmat: „Toată lumea ştie care este Acordul. Acest Acord a fost aprobat de toate statele membre şi alegerea unui nou prim-ministru nu va schimba acest lucru”.

Premierul britanic Theresa May şi-a anunţat demisia săptămâna trecută, după ce nu a reuşit să livreze Brexitul. Acordul la care ea a ajuns cu Uniunea Europeană a fost respins de trei ori de Parlamentul britanic. May va rămâne în funcţia de premier până când îi va fi ales succesorul. În cursa pentru conducerea Partidului Conservator şi implicit pentru funcţia de premier s-au înscris zece candidaţi, iar favorit este fostul primar al Londrei, Boris Johnson. El a ameninţat să nu plătească factura Brexit – evaluată la 40-45 de miliarde de euro – dacă UE nu acceptă condiţii mai bune pentru ţara sa.

Candidaţii anunţaţi să-i succeadă Theresei May se contrazic privind strategia de abordat în cazul Brexit, existând două tabere:  cei care vor ca Regatul să iasă din Uniune inclusiv fără Acord şi cei care afirmă că pot să renegocieze Acordul. Printre cei ce doresc renegocierea este și şeful diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt, care a declarat: „Sunt absolut sigur că, dacă adoptăm abordarea corectă a subiectului, europenii ar fi gata să negocieze”, sprijindu-se pe o conversaţie pe care a avut-o cu Angela Merkel.

Parlamentarii conservatori vor participa acum la mai multe voturi pentru ca după acest proces să rămână doi candidaţi pentru funcţia de premier. În faza finală, vor vota toţi membrii Partidului Conservator, iar câştigătorul va fi desemnat în săptămâna care începe pe 22 iulie.

 

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
117 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri