Un fenomen astronomic rar va putea fi urmărit de pasionații din acest domeniu. Așa că se vorbește tot mai intens despre „cometa diavolului”.
O cometă considerată a fi de trei ori mai mare decât faimosul Munte Everest va fi vizibilă pe cer în următoarele săptămâni. Specialiștii vorbesc despre un eveniment rar, deoarece se întâmplă o dată la 71 de ani.
A fost văzută ultima oară în 1954 și își va face o nouă apariție abia în 2095. Anul acesta ar trebui să se apropie cel mai mult de soare pe 21 aprilie, potrivit The Guardian. Dar va fi vizibilă de pe pământ încă de săptămâna aceasta.
Acest corp ceresc de culoare verde se distinge prin dimensiunea nucleului său, de aproximativ 30 de kilometri în diametru. Cometa este așadar de peste 3,5 ori mai mare decât Muntele Everest, care măsoară 8.848 de metri.
De unde are denumirea de „cometa diavolului”
Curioși să aflați de unde poartă această cometă denumirea de „cometa diavolului”? Care e explicația pentru această denumire? Specialiștii o știu drept „12P/Pons-Brooks”.
Însă corpul ceresc mai este supranumit și „cometa diavolului” din cauza celor două coarne care se formează în coada sa. De fapt, aceste coarne se formează ca urmare a fisurilor care apar în interiorul nucleului său, din care ies erupții de gaz și gheață.
Aceste caracteristici clasifică cometa în categoria celor „criovulcanice”. O astfel de erupție a avut loc anul trecut, făcând ca steaua să strălucească de o sută de ori mai mult decât de obicei.
Cometa a fost văzută deja pe cerul nopții, în special în Spania, iar experții cred că ar trebui să devină tot mai strălucitoare în următoarele săptămâni, pe măsură ce se apropie mai mult de soare, potrivit stiripesurse.ro.
The „devil comet” is coming. Here’s why it’s considered a „once-in-a-lifetime” cosmic sight. https://t.co/U19oeQhd9U pic.twitter.com/MNvWzoVbmq
— USA TODAY (@USATODAY) March 11, 2024
Comet Pons-Brooks in Northern Spring
As spring approaches for northern skygazers, Comet 12P/Pons-Brooks is growing brighter. Currently visible with small telescopes and binoculars, the Halley-type comet could reach naked eye visibility in the coming weeks. Seen despite a foggy… pic.twitter.com/4EnghTiAbJ
— Astronomy Picture Of the Day (@apod) March 10, 2024
The „devil comet” is coming. Here’s why it’s considered a „once-in-a-lifetime” cosmic sight. https://t.co/5rCWdPsVFq pic.twitter.com/NJINPg50Te
— USA TODAY Tech (@usatodaytech) March 11, 2024
The ‘Devil’ comet 12P/Pons-Brooks could be visible to the naked eye as it makes the nearest approach to the Sun, claim astronauts
This month, a celestial treat is set to grace the sky for space lovers. @elonmusk pic.twitter.com/PzYPcbnFxA
— JeepsyX (@JeepsyTech) March 12, 2024
The sky is alight with a comet that only visits every 70 years
The so-called ‘devil comet’, officially known as 12P/Pons-Brooks, is back in our neighbourhood and you’ll be able to see with your own eyes at the end of this monthhttps://t.co/i3M1h4rOUL
— Metro (@MetroUK) March 12, 2024
This weekend, you can watch a beautiful video of the green „devil comet” exploding as it speeds past the Andromeda Galaxy.
Experience the celestial drama as Comet 12P/Pons-Brooks, often referred to as the devil comet, hurtles past the Andromeda Galaxy on its journey toward… pic.twitter.com/8UwR2ncTKw
— David Taylor (@DavidDavidt65n) March 9, 2024
12P/Pons-Brooks March 9 2024 (Devil’s Comet) 10s, 100 gain, 100 shots with the Dwarf II. #comet #Astrophotography #nightsky #astronomy pic.twitter.com/ETpAKngyxY
— Suzanne Pothe (@Spothe) March 10, 2024