Cauta

Combaterea coronavirusului: cât donează Fundaţia Bill & Melinda Gates

100 de milioane de dolari. Pică bine, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat o cerere de fonduri în valoare de 675 de milioane de dolari (613 milioane de euro) pentru a limita în următoarele trei luni epidemia de coronavirus, care a făcut deja peste 500 de morţi.

 

Combaterea coronavirusului: cât donează Fundaţia Bill & Melinda Gates - Ziarul NationalCirca 30 de milioane  de dolari vor merge spre instituţii precum OMS, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) şi omologul său din China, dar şi pentru Comisia naţională pentru sănătate din China. Alte 20 de milioane de dolari vor fi alocate autorităţilor de sănătate publică din ţările din Africa Subsahariană şi Asia de Sud-Est, zone care au fost afectate disproporţionat de mult de epidemiile recente, inclusiv de pandemia de H1N1 din 2009. Până la 60 de milioane de dolari vor fi alocaţi programelor de cercetare iniţiate pentru obţinerea unor vaccinuri, pentru tratamente medicale şi pentru instrumente de diagnosticare. OMS va trimite echipamente de protecţie în 24 de ţări, între care 500.000 de măşti şi 350.000 de perechi de mănuşi. Circa 250.000 de teste vor fi trimise în peste 70 de laboratoare din întreaga lume, iar o echipă de experţi se va deplasa  “foarte curând” în China. La cele două spitale din Wuhan va ajunge echipament medical de la Siemens, este vorba de două scanere cu ultrasunete şi un scaner CAT (Tomografie Computerizată Axială) pentru analize pulmonare. Potrivit cifrelor oficiale publicate joi, bilanţul epidemiei a ajuns la 563 de decese în China continentală (cu excepţia teritoriilor Hong Kong şi Macao) şi la 28.018 cazuri de contaminare, un salt de aproape 3.700 într-o singură zi. Tot la Wuhan, compania chineză de biotehnologie BGI a pus în funcţiune laborator capabil să prelucreze zilnic peste 10.000 de teste pentru depistarea virusului.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Scumpirea memoriilor RAM, amenințare pentru economia UE
  • 2025, Ce Comedie Românească!
  • Politicile de la Bruxelles dau rezultate. Epidemie de boli cu transmitere sexuală în statele UE
  • China pariază pe e-yuan
  • De ce a deraiat renașterea trenurilor de noapte în Europa
  • Chivu, primul în Italia și la atac: „Nu mă interesează ce spune”
  • Cât ar putea să coste masa festivă de Revelion. Românii care respectă tradiția și includ peștele în meniu ajung să plătească mai mult
  • Experții în energie nu reușesc să afle cauza blackout-ului din Spania. Fotovoltaicele și eolienele au dispărut, subit, din rețea
  • Drăgușin a spus DA transferului!
  • Exit mobile version