AcasăNewsComandamentul central american a subevaluat cu buna stiinta forta reala a ISIS

Comandamentul central american a subevaluat cu buna stiinta forta reala a ISIS

Presa americana acuza armata ca a ascuns unele deficiente sub pres

Intr-un raport secret datand de anul trecut, Comandamentul central american (CENTCOM) a disimulat deliberat puterea reala a gruparii teroriste Statul Islamic si insuficienta pregatire a fortelor armate irakiene.

Presa americana acuza armata ca a ascuns unele deficiente sub pres

New York Times a anuntat in pagina sa electronica ca Pentagonul a deschis o ancheta interna pentru a stabili cine a subevaluat pericolul real al ISIS si din ce motive, informeaza Sputnik. New York Times se refera la surse din cadrul serviciilor  secrete si din cadrul informatiilor militare americane. Potrivit unor date, anul trecut, analistii CENTCOM au alcatuit o nota de informatii, urmare a unor cereri militare si politice, cu privire la motivele pentru care combatantii Statului Islamic au ocupat atat de rapid anumite orase din Irak. Jihadistii au pus pe fuga unitati ale armatei guvernamentale irakiene care, precizam, au fost antrenate de instructori americani. Documentul a fost examinat de oficiali aflati la niveluri superioare in cadrul armatei iar acestia ”au adus modificari substantiale” textelor. Astfel, versiunea definitiva a documentului nu pomeneste o vorba despre fuga soldatilor si ofiterilor irakieni din fata ISIS. Potrivit NYT, versiunea definitiva precizeaza ca acestia ”au fost relocati”.

O realitate fardata

Cei de la New York Times sunt convinsi ca oamenii CENTCOM ”au revizuit concluziile analistilor pentru a ascunde deficientele militarilor americani in formarea trupelor din Irak”. Cotidianul nu specifica in ce masura acest document edulcorat a influentat in general politica administratiei Obama in lupta sa contra Daesh. Pentru a se raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa afam de cate ori CENTCOM a fardat realitatea si a dezinformat Washington-ul. Acesta este si obiectivul anchetei interne a Pentagonului si a mai multor membri ai Congresului, intre care Mac Thornberry, presedintele Comisiei fortelor armate din Camera reprezentantilor. NYT nu exclude ca aceste disimulari ar fi putut sa-i dea o falsa idee presedintelui Barack Obama cu privire la eficacitatea raidurilor aviatiei americane asupra pozitiilor Daesh in Irak si in Siria.

author avatar
Tudor Borcea
324 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger