Cauta

Colegii de breaslă ai marii actrițe Draga Olteanu Matei îi regretă plecarea: ”Draga era doar bucurie”

Colegii de breaslă ai marii actrițe Draga Olteanu Matei îi regretă plecarea: ”Draga era doar bucurie” (sursa foto: stiripiatraneamt.ro)

Ziua de miercuri a început cu greaua veste a retragerii de pe scena vieții a talentatei și îndrăgitei actrițe Draga Olteanu Matei.

După câteva zile în care starea de sănătate a fost tot mai fragilă, marea actriță de comedie a părăsit această lume la vârsta de 87 de ani, într-un spital din Iași, unde fusese transferată de la Piatra Neamț, locul pe care îl alesese în ultimii ani de viață, departe de tumultul Capitalei.

Vestea că Draga Olteanu Matei a murit a fost primită cu multă tristețe în rândul colegilor de breaslă, dar și al românilor care au urmărit-o jucând pe scena teatrului sau în filme ori producții de televiziune.

Monica Davidescu, actriță a Teatrului Național din București, și-a amintit cu nostalgie de ultima dată când a întâlnit-o pe Draga Olteanu Matei, punând accent pe ce anume a învățat de la respectata Doamnă a Comediei. ”Drum lin printre stele, Draga Olteanu Matei! Noi, cei care te-am cunoscut și care am avut șansa de a-ți fi alături în scenă, îți vom duce dorul. Dumnezeu să o odihnească! Condoleanțe familiei și prietenilor!”, a transmis Davidescu, pe Facebook, înainte de a aduce vorba despre amintiri de suflet: ”La ultima întâlnire, cu un an în urmă, Draga era doar bucurie. Cu mulți ani în urmă, în scenă, în „Crimă pentru pământ”, am învățat de la dânsa puterea privirii fără cuvinte.”

Mesajul Teatrului de Revistă Constantin Tănase

Reprezentanții Teatrului de Revistă Constantin Tănase au transmis, la rândul lor, un mesaj pe o rețea de socializare, prin care își exprimă regretul față de plecarea din această lume a actriței Draga Olteanu Matei: ”Draga Olteanu Matei s-a stins din viață. Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc, lasă în urma sa roluri memorabile în teatru, film și televiziune. Cu un har inegalabil, a jucat de-a lungul unei cariere prodigioase în zeci de filme și piese de teatru, inclusiv pe scena Teatrului “Constantin Tănase”, și a făcut peste o sută de roluri în televiziune. Un om minunat, înzestrat cu un imens talent, inteligență și umor.

“Nu trebuie să plângem. Cine ajunge la capăt scapă, deși ne dorim să mai fie ceva. E prea frumoasă viața pe pământ dacă știi să ți-o faci ca să mai fie ceva de trăit după” spunea, recent, într-un interviu de televiziune acordat Irinei Păcurariu.

Drum luminat către stele, doamna DRAGA OLTEANU MATEI! Veți rămâne mereu în sufletele noastre!”.

Mărturisirea Oanei Pellea

Oana Pellea, fiica regretatului actor Amza Pellea – alături de care Draga Olteanu Matei a jucat în comedia ”Nea Marin miliardar”, dar și în scheciuri TV – a transmis un scurt mesaj la aflarea tristei vești.

”Draga de Draga. Tare drag i a fost lui tata de ea. Tare dragă mi a fost. Bunul Dumnezeu să o primească în Împărăția Sa”, a transmis Oana Pellea, pe o rețea de socializare.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version