AcasăNewsColdea rupe tacerea: Am inteles miza. Imi rezerv dreptul de a oferi...

Coldea rupe tacerea: Am inteles miza. Imi rezerv dreptul de a oferi clarificari adecvate la un moment dat

Pentru prima oara de dupa aparitia inregistrarilor facute publice de Sebastian Ghita, fostul sef operativ al SRI, Florian Coldea, a iesit in public cu un punct de vedere.

Se intampla la o zi de cand a fost trecut in rezerva si eliberat din functia de prim-adjunct al sefului SRI, postura din care fusese suspendat pe durata anchetei interne derulate la SRI, urmare a aparitiei imaginilor difuzate de postul Tv controlat de fostul deputat, actualmente dat disparut.

Fostul numar 2 din cadrul Serviciului Roman de Informatii rupe, asadar, tacerea, dupa ce in prima faza a ales sa se retraga din conducerea SRI, desi verificarile interne au stabilit ca nu a incalcat nicio norma de conduita. Coldea promite, insa, ca „la un moment dat”, va „oferi raspunsuri si clarificari adecvate” in chestiunea care a suscitat interesul opiniei publice.

Redam in cele ce urmeaza, integral, mesajul lui Coldea:

„Un nou inceput ofera mereu prilejul de a adresa multumiri si de a reflecta asupra pasilor trecuti, cu atat mai mult cu cat anul acesta implinesc 25 ani de activitate, dintre care 22 in calitate de ofiter al Serviciului Roman de Informatii si aproape 12 ani in functia de prim-adjunct al Directorului SRI.

Mi-am slujit tara si institutia in felul cel mai devotat cu putinta si privesc cu mandrie in urma la toate misiunile indeplinite, la sute de operatiuni de succes, la progresul remarcabil, la reformarea, transformarea, modernizarea si optimizarea institutiei, la oamenii care m-au modelat profesional si la cei pe care eu i-am invatat ca nu exista ideal mai inalt si profesie mai nobila decat aceea de ofiter de intelligence.

Multumesc cu recunostinta directorilor cu care am colaborat, tuturor colegilor, angajatilor SRI, deopotriva ofiteri, subofiteri, personal civil si totodata ofiterilor in rezerva, pentru devotamentul lor continuu, pentru rigoarea din fiecare moment, pentru eforturi si sacrificii, pentru profesionalismul desavarsit. Datorita lor, Serviciul este astazi o institutie redutabila, acceptata si respectata in cele mai selecte cluburi de intelligence si de catre cei mai exigenti parteneri. Impreuna am reusit, de-a lungul ultimilor 12 ani, sa prevenim riscuri, sa inlaturam amenintari, sa pastram Romania sigura. Am reusit sa consolidam statul roman, puternic si unitar.

Salut cu respect prietenii si partenerii din toate institutiile sistemului national de securitate pentru colaborarea constructiva, permanenta, pentru actiunile concrete care au contribuit la o mai buna arhitectura a statului roman, la consolidarea acestuia si la succesul operatiunilor comune. Am reusit impreuna sa atingem obiective strategice ambitioase, am contribuit la faptul ca Romania este o tara sigura, stabila, cu criminalitate redusa, fara incidente teroriste si care constituie un model privind lupta anti-coruptie.

Imi exprim gratitudinea fata de partenerii nostri externi, care ne-au oferit expertiza, cunoastere si suport, astfel incat sa ne putem indeplini cu succes misiunile de securitate nationala. Au ajutat consecvent eforturile noastre institutionale, iar noi, la randul nostru am atins excelenta profesionala de a proteja securitatea nationala si promova interesele strategice, devenind, in acelasi timp, exportatori de securitate in plan extern, pentru aliatii si partenerii nostri.

Transmit aprecieri mediului academic, pentru modul in care a contribuit la dezvoltarea unui domeniu al studiilor de intelligence in Romania si pentru sprijinul acordat Serviciului indeplinirea misiunii de consolidare a culturii de securitate.

Apreciez eforturile si sacrificiile familiilor tuturor celor care si-au dedicat cariera obiectivelor noastre profesionale.

Multumesc familiei mele pentru intreg suportul din acesti 12 ani. Am lipsit de la cele mai importante momente ale copilariei pentru fetita mea, am petrecut o parte neinsemnata de timp acasa, am amanat mereu planurile si obiectivele personale. Nu as fi putut realiza nimic semnificativ in cariera fara sustinerea neconditionata a sotiei mele, fara linistea si suportul de acasa.

Este momentul sa ma inclin cu respect si recunostinta in fata tuturor celor de mai sus, a tuturor colaboratorilor profesionali, a celor stiuti si nestiuti, care au facut posibila performanta noastra profesionala din ultimii 12 ani. In interesul Romaniei si al cetatenilor ei!

In ultima perioada am fost evocat si invocat excesiv in spatiul public. Alegatii defaimatoare, acuzatii grave si speculatii dintre cele mai diverse incluzand numele meu au invadat canalele media. S-a intensificat un scandal de proportii care a afectat atat imaginea mea cat si, mai ales, activitatea institutiei.

Cnform procedurilor standard in institutii de intelligence, a fost declansata o ancheta interna inca de la aparitia primelor alegatii. Este important pentru opinia publica sa precizez ca Serviciul si-a dezvoltat mecanismele de verificare adecvate, astfel incat nimeni din cadrul SRI, oricare ar fi functia sau gradul, nu se poate plasa deasupra procedurilor de ancheta interna la aparitia unor astfel de acuzatii. Nimeni!

S-a desfasurat o investigatie complexa, riguroasa, completa, cu privire la toate afirmatiile acuzatoare difuzate pana la momentul transmiterii acestui comunicat. Am parcurs cu toata deschiderea etapele acestei anchete. Am oferit tot suportul, am prezentat toate documentele necesare si martorii relevanti, am raspuns complet tuturor intrebarilor, m-am supus tuturor verificarilor. Rezultatele anchetei au indicat, fara echivoc, faptul ca am respectat legea si normele deontologice specifice, in toate circumstantele analizate.

Am revenit in functia de prim-adjunct al directorului SRI si sunt onorat sa pot reitera faptul ca, de-a lungul intregii mele cariere, am fost un consecvent promotor al legii, al valorilor care ne definesc activitatea: profesionalismul si buna-credinta. Mi-am servit tara cu demnitate si patriotism. Onoarea unui militar cu idealuri mult mai inalte decat beneficii meschine nu poate fi patata cu ‘realitati confectionate’ si elemente scoase din context.

Celor care s-au grabit sa creada sau sa amplifice neadevaruri flagrante difuzate in trecut sau mai recent, pana la data de 18 ianuarie 2017, le reiterez faptul ca am inteles miza, iar aceasta este cu mult mai mare si mai profunda decat compromiterea activitatii mele. Imi rezerv dreptul de a oferi raspunsuri si clarificari adecvate, precum si elemente factuale relevante despre aceste aspecte si multe altele, la un moment dat.

Dincolo de numele meu, pe care ancheta interna si adevarul l-au reabilitat, consider ca aceasta serie de atacuri si acuzatii defaimatoare risca sa afecteze grav spiritul institutiei si, implicit, buna functionare a acesteia. Din consideratie si respect fata de toata activitatea trecuta, fata de performanta inregistrata, fata de statura consolidata a ceea ce reprezinta astazi SRI in comunitatea euroatlantica de intelligence, fata de munca si eforturile colegilor mei, nu am putut ingadui ca acest lucru sa continue.

Am solicitat Directorului institutiei eliberarea mea din functia de prim-adjunct si punerea mea la dispozitia Serviciului si a nevoilor institutiei.

Trecerea in rezerva nu modifica nimic din determinarea mea de a servi in continuare statul roman, de a contribui din rolul meu viitor la prezervarea a tot ceea ce am reusit sa construim in ultimii 12 ani. Criticilor mei, ale caror afirmatii le-am considerat adesea constructive, le transmit ca, lipsit de constrangerile statutului si uniformei militare, voi avea, in viitor, libertatea de a vorbi, de a ma exprima public, in baza expertizei profesionale acumulate si cu buna-credinta care m-a ghidat intotdeauna. Aleg sa fac acest lucru pentru a contribui astfel la dezvoltarea culturii de securitate, atat de necesara pentru Romania si cetatenii ei in contextul evolutiilor mediului securitar, al tranformarilor si multiplicarilor amenintarilor hibride, al realitatii cadrului legislativ si al conditionarilor tehnologice relevante la nivelul intregii societati.

La incheierea mandatului raportez cetatenilor Romaniei faptul ca a fost o onoare pentru mine sa servesc tara si interesele ei de securitate din cea mai inalta functie pe care o poate avea un ofiter roman de informatii, a fost un privilegiu sa pot contribui la indeplinirea celei mai insemnate misiuni strategice: pe durata mandatului meu, Romania a fost o tara sigura, stabila si a fost cu succes aparata de riscurile si amenintarile de securitate cu care s-a confruntat permanent. Servesc Patria! Asa sa ne ajute Dumnezeu!”.

author avatar
eNational