AcasăNewsCOD PORTOCALIU. Meteorologii anunță ploi cu grindină si vijelii

COD PORTOCALIU. Meteorologii anunță ploi cu grindină si vijelii

Instabilitatea vremii pune stăpânire, în perioada imediat următoare, pe mai multe localități din zona Moldovei, astfel că meteorologii au dat publicității o atentionare nowcasting COD PORTOCALIU de furtună.

Astfel, luni seară, în intervalul orar 18:15-19:30, atât pentru localitățile Onești, Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Asău, Pârjol, Agăș, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Căiuți, Livezi, Târgu Trotuș, Bârsănești, Pârgărești, Măgirești, Sănduleni, Ștefan cel Mare, Solonț, Brusturoasa, Cașin, Parava, Scorțeni, Gura Văii, Buciumi, Ardeoani, Bogdănești, din județul Bacău, cât și pentru comuna Tarcău, din județul Neamţ se anunță „averse care vor cumula local 30…40 l/mp”, precum și descărcări electrice frecvente, căderi de grindină, de dimensiuni mici și medii. Totodată, sunt așteptate și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

sursa foto – alba24.ro

123 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger