AcasăNewsCocaină sub perucă

Cocaină sub perucă

Aşa e când eşti cel mai fraier traficant şi nu te uiţi în oglindă

Aşa a fost prins un columbian pe aeroportul El Prat  din Barcelona, cărăuşul a atras atenţia agenţilor „din cauza stării sale evidente de stres şi a dimensiunii disproporţionate a perucii pe care o purta”.

Aşa e când eşti cel mai fraier traficant şi nu te uiţi în oglindă

Bărbatul purta sub pălărie o perucă care ascundea o pungă conţinând 503 de grame de cocaină în valoare de peste 30.000 de euro. Imaginaţia traficanţilor de droguri nu are nici o limită atunci când vine vorba de a evita controalele, au declarat reprezentanţii Poliţiei Naţionale. Infractorul, pasager pe un zbor care venea de la Bogotá, a fost monitorizat de la sfârşitul lunii iulie, şi predat justiţiei. Din cauza legăturilor sale tradiţionale şi culturale cu America de Sud, Spania este una dintre principalele porţi de intrare pentru cocaina sud-americană în Europa. În ultimii ani, poliţia spaniolă este obişnuită găsească stupefiantele în cele mai neobişnuite locuri – au descoperit cocaină într-un set de veselă, într-un transport de ananas, într-un scaun cu rotile, în ghipsul unui bărbat cu piciorul rupt şi chiar în implanturi mamare.

author avatar
Andrei Coman
186 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img