Adrian Ilie ar fi fost prins băut la volan în București. „Cobra”, așa cum a fost poreclit de antrenorul Claudio Ranieri pe când evolua pentru Valencia, avea o alcoolemie de 0.85mg/l în aerul expirat, conform gandul.ro.
Aceeaşi sursă adaugă că Adrian Ilie a fost transportat de polițiști la Institutul de Medicinilă Legală în vederea prelevării de probe biologice, dar a refuzat testele la sânge și i-a fost întocmit un dosar penal, riscând și închisoare dacă va fi găsit vinovat.
Alcoolemia de peste 0,80g/l te duce după gratii
Polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost de 0,85 la mie. În cazul în care va fi găsit vinovat, fostul vârf al Stelei ar putea să ajungă în spatele gratiilor.
Șoferii cu o alcoolemie de peste 0,80g/l în sânge (echivalentul unei concentrații de 0,40mg/l în aerul expirat), aflați la volan, riscă „închisoare de la unu la 5 ani sau amendă penală”.
Şi Lupu are astfel de probleme
Şi Dănuț Lupu a fost prins nenumărate rânduri conducând fără permis pe drumurile publice și a fost condamnat, în consecință, la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare.
Reamintim, „Cobra” Adi Ilie a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Extensiv Craiova, Steaua București, Galatasaray, Valencia, Alaves, Besiktas, FC Zurich, iar în martie 2009 s-a retras la Terek Grozny.
Intr-o halba de bere se da drumul la un paharel mic de tarie. Paharul nu trebuie sa fie rasturnat. Halba se bea dintr-o data in aaa fel, ultimele inghitituri sa fie de tarie.
SUNT UNII CARE AU CALCAT OAMENI PE TRECERE..A VENIT GARCEA SI A VOPSIT TRECEREA 50METRI MAI JOS…SI GATA E OK…NU MAI E PE TRECERE…ALTI FOTBALISTI/SENATORI UMBLAU CU MERCEDESURI FURATE CUMPARATE DE LA MAFIOTI…TOTUL FARA PROBLEME…CE O SA-I FACA ASTUIA PTR UN PAHAR DE TRASCAU?…SE STRICA REZULTATUL…APARATELE..
am rezolvat tot…mai avem pe ..ilie ..de la ..scularie…nu mai zic de ilie tenisomanul..mare gheneral…