AcasăNewsCoada de politicieni la instanta suprema

Coada de politicieni la instanta suprema

Cand nu se incoloneaza la DNA, politicienii  se calca in picioare la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ca deh, rangul le permite la instanta suprema. Asa s-a intamplat si ieri cand Ludovic Orban, Calin Popescu Tariceanu, Liviu Dragnea, Bogdan Olteanu si Gabriel Oprea s-au ferit prin salile de judecata de vremea dubioasa de afara, fiecare cu treburi diferite, dar cu acelasi scop: sa li se faca dreptate.

Toti asteptau sa li se faca dreptate

In cazul lui Ludovic Orban a fost primul termen al procesului in care este acuzat ca a incercat sa stranga ilegal bani pentru campania electorala pentru localele din luna iunie. „Astept sa mi se faca dreptate. Nu am vrut sa ajung in fata instantei. Am ajuns aici ca urmare a unui demers al unui procuror DNA si astept sa mi se faca dreptate, sa se restituie adevarul in privinta faptelor mele si, mai precis, astept ca instanta sa hotarasca clar, in baza datelor, ca nu mi-am folosit in niciun fel influenta politica pentru a obtine vreun avantaj sau necuvenit. (…) In 26 de ani de cariera publica nu am fost niciodata banuit ca as fi fost implicat intr-o fapta de coruptie. Sunt un om corect, care a respectat legea, care, poate in comparatie cu multi altii care au trecut prin viata publica, am fost un exemplu de corectitudine si legalitate”, a declarat Ludovic Orban la sediul instantei supreme. Vadit deranjat de buluceala ziaristilor in jurul sau, Calin Popescu Tariceanu s-a prezentat in dosarul de marturie mincinoasa. Seful Senatului ar fi ascuns intentionat detalii despre retrocedarile in care erau implicati Paul al Romaniei si Remus Truica. Si Bogdan Olteanu a revenit la instanta suprema, procurorii DNA cerand in cazul acestuia prelungirea arestului la domiciliu cu 30 de zile. Fostul viceguvernator al BNR este acuzat de trafic de influenta. Dupa „victoria” din Senat, Gabriel Oprea a fost nevoit sa dea ochii cu judecatorii pentru discutarea cererilor si exceptiilor referitoare la legalitatea probelor stranse de procurori in dosarul masinii de lux cumparate din fondurile operative ale DIPI. Dupa-amiaza, Liviu Dragnea a intregit lista de politicieni care si-au petrecut ziua in sala de judecata. Alaturi de fosta sotie, Dragnea este acuzat in dosarul angajarilor fictive la Directia de Protectie Sociala Teleorman.

author avatar
Nicole Ionescu
153 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger