Precizări importante pentru șoferii din Capitală.
Compania Municipală de Parking București (CMPB) anunță, miercuri, prin intermediul unui comunicat faptul că numărul scurt 7458 este în continuare valabil pentru plata contravalorii serviciului public de parcare. Totul, conform contractului în vigoare cu Compania Municipală Parking București S.A. (https://cmpb.ro/page/185).
Precizările vin în contextul în care în cursul zilei de 4 iunie, reprezentanții CMPB au recepționat mai multe sesizări formulate de cetățenii din București, prin care „ne-au adus la cunoștință faptul că au primit, fără ca în prealabil să fi solicitat și fără a își exprima acordul în acest sens, un mesaj de tip SMS de la expeditorul ParkingB, prin care acesta, în mod eronat, a lăsat să se înțeleagă că numărul 7576 este noul și unicul număr la care se poate plăti parcarea prin SMS în Municipiul București”.
„Facem precizarea că, potrivit politicii CMPB și prevederilor Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), acest tip de comunicare este interzis și NU ar trebui utilizat în relația cu cetățenii care folosesc această metodă de plată.
Informăm totodată că AU FOST SESIZATE AUTORITĂȚILE COMPETENTE, ca urmare a acestei încălcări flagrante a drepturilor cetățenilor și a legislației în vigoare”, se menționează în comunicatul de presă.
Totodată, se mai fac câteva precizări importante. „Asigurăm pe această cale cetățenii Municipiului București că numărul 7458 este, în continuare, valabil și poate fi folosit atât pentru achitarea serviciului public de parcare, astfel cum reiese și din comunicatul Companiei Municipale Parking București S.A., cât si pentru achitarea altor servicii (bilete de transport public-STB, CFR, Muzeele Municipiului Bucuresti etc., serviciile oferite putând fi vizualizate pe site-ulhttps://7458.ro/despre-7458/ )”, conform aceleiași surse.
Numărul scurt 7458?
-ala nu e nr. scurt ci e PIN…
Mai bine ar spune primăria unde se poate plăti ” parcarea” în numerar.