Nu exista zi in care vreun necunoscut marelui public sa nu vorbeasca despre clasa politica. Coafezele care construiesc carliontii deputatelor sunt si ele politicieni. Politica se ia prin atingere. Soferii alesilor sunt si ei politicieni. Au legatura cu politica prin caratul damigenelor si mieilor de Paste, din teriroriu la beneficiarii alesi de prostime. Amantele consacrate ajung in varf dupa testul de anduranta dat pe canapeaua din biroul presedintelui. Cele ocazionale se multumesc si cu functii prin comisii, dupa naveta intre lideri si popasuri dese pe bancheta din holul partidului. Puterea se pierde in propria admiratie, iar opozitia – in prostie.
Alegatorii cred ca puterea si opozitia, desi cu opinii divergente, se lupta pentru mai binele cetatenilor. Ca unui proiect, indiferent al cui este, ceilalti ii opun un altul, si mai bun. Cata naivitate! Prostimea nu va sti niciodata ca vrajmasia politica exista doar la televizor. In rest, ambele tabere se bat pentru un acelasi lucru: si mai multa putere.
Care putere? Care opozitie?
Faptele ultimelor zile i-au bagat si mai rau in ceata pe romani. Erau obisnuiti cu un Iohannis arogant si distant, gretos de distant. Un Iohannis al carui zambet, si ala fals, de protocol, era afisat cu zgarcenie si superioritate. Dar, dintr-o data, au vazut un presedinte care era vesel din cale afara si se hizlea impreuna cu cei pe care, altminteri, ii vrea distrusi si eliminati definitiv din peisajul politic. Un spectacol ridicol, de parca il lega o prietenie de-o viata cu Dragnea, Tariceanu si Grindeanu. O veselie generala nascuta de niste glume insipide, spuse la investirea noilor ministri. Niste glume care nici nu isi aveau rostul si nici macar zambete formale nu ar fi putut naste, la cat erau de fara miez. Omului din strada, privitor prostit de aparente, nu i-a mai ramas sa inteleaga decat ca tara merge bine din moment ce puterea si opozitia mai au putin si se freaca pe spate de bucurie.
Cetatenii superiori ai tarii
Ce se ascunde dincolo de imagine? O clasa politica incalecata, in timp, de neghiobie si de propria lacomie. O clasa politica inapta sa inteleaga propriile legi pe care le creeaza, dar pe care le voteaza cu ghiotura, ca la concurs. Dovada? Multitudinea de neconcordante si o incalceala in care pana si Curtea Constitutionala e pe cale sa-si prinda urechile. O clasa politica ce isi apara interesele de turma, indiferent cine se perinda la putere. Mariri de pensii, de salarii, plus pensii speciale. Si sporuri. Cat mai mari daca se poate, pentru vorbit in limba romana si pentru privitul in gol. Cand e vorba de propria familie, cea de acasa, nu cea politica, nimic nu mai sta in fata alesilor. Nu mai conteaza ca reprezinta puterea sau opozitia. Interesul e comun, pentru mentinerea si perpetuarea speciei lor de cetateni superiori. Au facut pe dracu-n patru – si chiar au reusit – sa-si poata angaja familia in Parlament si la birourile parlamentare. O grupare privilegiata, deci, in care accesul se stabileste pe baza de cumetrie, iar ierarhia – pe nepotism si filiatie. Pudici si moralisti, alesii sunt casta de fecioare carora le pute traseismul politic, dar pe care il practica la gramada, cu inversunare. E o clasa politica preocupata mai mult de propriile beneficii decat de faptul ca alegatorii ei au ajuns cei mai saraci locuitori ai UE. Nu sunt in stare sa asigure macar o jumatate de paine pe zi fiecarui roman, dar au in cap planuri cosmice cu irigatii si vorbesc despre realizari marete in agricultura. Lucruri care nu se vor intampla niciodata. Se trateaza sau se opereaza in strainatate, stiind ce dezastru e in spitalele de acasa. Si asta nu pentru ca doctorii nu ar fi priceputi, ci pentru ca terapie cu mainile goale nu exista si nici medicina nu se poate face batand o pana de lemn sub ce atarna stramb in sistem. Sunt grupul de favorizati ce refuza sa vada ca sub ei – si nu o spun pentru prima data – viata a devenit un risc, iar moartea, un lux pe care putini si-l pot permite. Ce poate fi mai minunat? Sictir, superiorilor!