Au dat spargeri la ponturile primite din puscarie. Procurorii constanteni incearca sa-i infunde pe membrii clanului „Pisat”, dintre care cinci membri au si fost retinuti, ceilalti fiind cercetati in stare de libertate.
Laptopuri si salupe
Magistratii au primit o noua cerere din partea procurorilor constanteni, prin care se cere prelungirea mandatului de arestare emis pe numele lui Cristian Marian Gaspar, Vasile Irimia, Catalin Stefan Dojana, Daniel Creiniceanu si Nicusor Niculae. Acestia formeaza nucleul dur al clanului interlop „Pisat”, fiind specializati in spargeri de orice fel. Pina acum, politistii au instrumentat lovituri ale acestora date in judetele Constanta, Ialomita si Cluj, de unde au furat o gama larga de diverse bunuri, de la laptopuri si utilaje mecanice pana la motoare de salupe. Alti doi spargatori din grupare, Gabriel Dumitru Ciobanu si Bogdan Nica sunt cercetati in stare de libertate pentru ca si-au recunoscut in totalitate faptele si au colaborat pe deplin cu anchetatorii.
Comenzi de la Poarta Alba
In urma monitorizarii clanului lui „Pisat”, anchetatorii au descoperit ca acestia actionau in urma comenzilor primite de la Mihalache Visan, principalul lor furnizor de ponturi. Care, desi incarcerat pentru savarsirea unei infractiuni rutiere la Penitenciarul Poarta Alba, le transmitea acolitilor din libertate atat locatia viitoarelor lovituri, cat si modul concret in care sa actioneze, pas cu pas.