Cauta

Clanul care si-a tras banii din fotbal

Politicienii au vazut FRF fix ca un alt portofoliu guvernamental, din care pot scoate bani. Creierul acestui plan si cel care i-a bagat la inaintare pe Vasile Dancu si Razvan Burleanu este Gabriel Oprea.

Clanul care si-a tras banii din fotbal - Ziarul National„Timp de 20 de ani am lasat fotbalul pe mana unei familii…”. Cu aceste cuvinte si-a inceput Vasile Dancu editorialul publicat in „Adevarul”, pe 19 iunie. Sesizati cat de bine strategic a fost plasat verbul „am lasat”? Conjugat la persoana intai plural, poate insemna si un „noi am lasat”, caz in care capata un alt inteles, iar mesajul transmis cui trebuie devine cat se poate de clar.

Clanul care si-a tras banii din fotbal - Ziarul NationalDar cine este acel „noi” la care face referire vicepremierul? Pe holurile Federatiei se vorbeste despre „Servicii” si „ochi albastri”, expresii care ne duc cu gandul mai degraba la Langley (Virginia), sediul CIA, decat la „Casa Fotbalului”. FRF a incaput pe mana oamenilor din sistem, „chiar ei se lauda ca au legaturi in SRI, in SIE, cum e cazul secretarului general Gabriel Bodescu”, afirma fostul medic al nationalei, Pompiliu Popescu.

Asadar, a venit timpul ca „noi” sa punem mana pe fotbal, ne anunta Dancu. Dupa mai bine de 20 de ani de guvernare gri, in care scandalurile si cazurile de coruptie (unele dovedite, altele, nu) s-au amestecat cu performantele (de club ori ale echipei nationale), la FRF s-a dat restart. Cel putin asa am crezut cu totii, la inceput de 2014, cand Razvan Burleanu a trecut ca uraganul peste contracandidatii de la alegeri si s-a instalat in fotoliul „Nasului” Sandu.

Clanul care si-a tras banii din fotbal - Ziarul NationalRestart pe dracu, caci dupa doi ani de guvernare burleneasca ne vine sa zicem „pleaca ai nostri, vin ai vostri, noi ramanem tot ca prostii”. Chiar daca un novice in smecheriile din fotbal, Burleanu si-a dorit sa invete repede si uite asa a avut parte de o noua avansare in grad Anghel Iordanescu. „Tata Puiu” a devenit intermediar intre vechile obiceiuri de la FRF si noua tendinta imprimata de sinecuristul Razvan Burleanu.

IRES – FRF, afaceri pe marginea Euro 2020

Clanul care si-a tras banii din fotbal - Ziarul NationalActuala editie a turneului din Franta nu si-a consumat inca faza grupelor, dar la Federatie deja se croseteaza pentru Euro 2020. Povestea pe care urmeaza sa o descoperiti incepe cu „a fost dotata, demult…”, pe vremea lui Mircea Sandu. Imediat dupa ce Romania si-a anuntat intentia de a candida pentru gazduirea unor meciuri la turneul final de peste patru ani, la „Nasu’” a ajuns propunerea ca documentatia FRF pentru Euro 2020, care sa cuprinda tot dosarul de candidatura, inclusiv partea de lobby, sa fie facuta de profesionisti din domeniu. Propunerea asta avea si un pret – 160.000 de euro. Din aceasta suma, 50.000 ar fi trebuit sa-i fie virati lui Vasile Dancu si firmei sale, IRES. Sandu a primit zambind, dar n-a pus botul la combinatie, preferand sa mearga pe principiul „e buna afacerea, dar o mai pastram putin”.

Si au venit alegerile, cu Razvan Burleanu cocotat presedinte pe umerii lui Vasile Dancu. Sunt zvonuri, dar noi nu le dam crezare, ca noul sef de la „Casa Fotbalului” ar fi scos din sertar propunerea si nu doar ca a aghiesat la ea, dar ar fi ridicat si miza la 250.000 de euro. Daca lucrurile au stat intocmai (departe de noi un asemenea gand), nu cumva avem un caz clar de abuz in serviciu prin incalcarea legii, vezi Curtea Constitutionala? Barbugii numesc aceasta o combinatie cu parandarat.

George Maior si Liviu Dragnea, la Belfast, cu decontare de la FRF

11-13 iunie 2015, echipa nationala joaca la Belfast, cu Irlanda de Nord, in preliminariile acestui Euro deja de trista amintire pentru noi. In delegatia oficiala a FRF s-au strecurat si urmatorii: George Maior (ex-sef SRI, la vremea respectiva astepta avizul pentru a prelua Ambasada Romaniei de la Washington), Liviu Dragnea (presedinte PSD), Vasile Dancu (vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice) și Gelu Diaconu (pe atunci, numarul 1 in ANAF).

Ca stapan peste banii Ministerului Dezvoltarii, nu ne vine sa credem ca Dancu a putut atarna la cateva sute de euro, sa-i plateasca FRF cazarea pentru una, doua nopti la Hotel „Hilton”, din Belfast. Vasile Somnifer a pus capul pe perna in camera 711, fiind plasat pe acelasi etaj cu toti „greii” din tara veniti sa se plimbe in strainatate pe banii fotbalului romanesc.

Clanul care si-a tras banii din fotbal - Ziarul National

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version