AcasăNewsCine plateste anticipat impozitul pe venit

Cine plateste anticipat impozitul pe venit

Data limita de plata anticipata a impozitelor este 25 septembrie

Mai multe categorii de contribuabili persoane fizice trebuie sa  plateasca anticipat, pana pe 25 septembrie 2012, impozitul pe venit  pe trimestrul III.

Data limita de plata anticipata a impozitelor este 25 septembrie

Conform precizarilor AvocatNet, platile anticipate sunt obligatorii pentru persoanele fizice organizate ca intreprinderi individuale, asociatii familiale, persoane fizice autorizate, care realizeaza  venituri din:

–         activitati independente (comerciale, prestari servicii);

–          profesii libere;

–         cedarea folosintei bunurilor.

Tot pana la 25 septembrie au obligatia sa plateasca 50% din impozitul pe venit aferent anului 2012 persoanele care obtin venituri din activitati agricole impuse in sistem real sau la norma de venit din:

–         cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor in sere si in solarii;

–         din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea, cu exceptia veniturilor obtinute din arendare.

Totodata, contribuabilii care desfasoara activitati independente sau profesii libere (notari, avocati etc.) au de efectuat urmatoarele plati anticipante pentru trimestrul III al anului:

–         contributia de asigurari sociale (CAS) in cota de 31,3%;

–         contributia de  asigurari sociale de sanatate (CASS) in cota de 5,5%.

Aceste contributii se platesc atat de catre contribuabilii care s-au infiintat dupa 1 iulie 2012, cat si de catre cei care erau infiintati inainte de aceasta data si efectuau platile la Casa de Asigurari Sociale sau Casa de Asigurari Sociale de Sanatate.  Toate aceste plati se efectueaza la trezoreria de care apartine unitatea fiscala pe raza careia au domiciliul contribuabilii mentionati anterior.

author avatar
Arpad Dobre
192 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger