Numit de fostul premier Mihai Tudose la sfârșitul lui 2017 în funcția de consilier de stat al Primului Ministru, pensionarul Ioan Mihalcea este, de departe, cel mai bogat om din Guvern. La polul opus, pe lista consilierilor de stat, se află Ilie Mario Rafael, luat, probabil, de pe străzi, având în vedere că omul nu are nimic pe numele lui, nici măcar un amărât de salariu.


Declarația de avere a consilierului de stat al Primului Ministru Ioan Mihalcea, publicată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, este, fără îndoială, cea mai frapantă dintre toate. Și asta pentru că pensionarul Mihalcea are o avere impresionantă, care l-ar face invidios până și pe președintele Klaus Iohannis. Ioan Mihalcea, are, pe numele său și al soției, trei terenuri intravilane în București și câte unul în Tulcea și Constanța, o casă și șase apartamente în București, precum și un apartament în Constanța. În proprietatea consilierului de stat se mai află și trei autoturisme, din care două de lux, iar în conturi are, în total, peste 300.000 de euro. Trecute la capitolul fonduri de investiții sau echivalent, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare sunt și sumele de 43.000 de euro pe numele mamei sale și 35.000 de euro pe numele fiului. La același capitol sunt consemnate și sumele de 100.000 de euro și 1.835.000 de lei ai firmei familiei, Sara Pharm Solutions. La capitoul venituri obținute în 2018 se regăsesc sumele de 328.190 lei, reprezentând dividende din firma Meximpex, care aparține consilierului de stat Ioan Mihalcea, 91.696 lei din pensie, precum și 106.704 de lei, salariul de la Guvern.
A lucrat în Guvernul lui Ceaușescu
Între anii 1980 și 1990, Ioan Mihalcea a ocupat funcția de secretar economic în Ministerul Comerțului Exterior, iar în 1990, imediat după căderea comunismului, acesta și-a deschis prima firmă, Fitco SA, care se ocupa de import și distribuție bunuri de consum. După doi ani, își deschide o altă firmă, Minexim SA, care avea ca obiect de activitate export și import produse industriale, pe care o păstrează până în 2000. Din anul 2000 înființează pe același profil firma Meximpex SRL, pe care o deține și în prezent. Consilierul de stat Ioan Mihalcea a mai îndeplinit funcție publice doar în 2015, când a fost timp de doar trei luni, consilier al Ministerul Economiei, Comerțului și Tursimului, și, oarecum publică în 2017, când, timp de șapte luni, a fost expert relații externe la Asociația Municipiilor din România. De cealaltă parte a baricadei, de află Ilie Mario Rafael, numit în octombrie 2018 consilier de stat la aparatul propriu de lucru al Primului Ministru. Declarația de avere a acestuia este jenantă, nu pentru că are dungi trase în dreptul tuturor rubricilor, ceea ce înseamnă că nu are absolut nimic pe numele lui, ci pentru că în anul anterior angajării sale pe un salariu anual de aproape 100.000 de lei, Ilie Mario Rafael nu a obținut niciun fel de venit. Și atunci rămân doar două variante: ori Dăncilă l-a luat de pe stradă, de milă, ori omul a fost plătit la negru pentru serviciile aduse. În fapt, Ilie Mario Rafael s-a remarcat, în 2017, în calitatea de șef de cabinet al lui Codrin Ștefănescu, când a făcut scut pentru a-l proteja pe Liviu Dragnea la procesul de la Înalta Curte.