Pensiunea lui Cornel Dinicu avea parteneriat oficial, la nivel județean, cu cel mai mare sindicat al Poliției. Sindicaliștii promovau pensiunea punând la dispoziție anumite reduceri astfel încât polițiștii să-și cheltuaiscă acolo voucherele de vacanță, decontate de stat.
Un copil și 4 adulti au murit în incendiul izbucnit marți dimineață, 26 decembrie, la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova. Localul, care nu avea autorizație în caz de incendiu, a ars în întregime. Persoanele aflate la parterul imobilului au reușit să iasă la timp, scăpând cu viață.
Patronul, fost interlop cu relații puternice
Cornel Dinicu este patronul localului în care și-au găsit sfârșitul cele 5 persoane, în ziua de crăciun. Acesta este un fost interlop, cunoscut pentru conexiunile „grele” din mediul instituțional al României.
În 1996, acesta era liderul unui clan de bodyguarzi din cartierul studențesc Regie.
Un an mai târziu a fost arestat și condamnat la 4 ani de închisoare pentru amenințare și lovire.
A fost implicat apoi în Afacerea „Portbagajul” care a dus la demiterea șefului Poliției Capitalei, iar în 2007 se consuma ultimul moment în care Dinicu apare în media din postura de om certat cu legea: potrivit ziarelor de atunci, SIE îl urmărea pe Cornel Dinicu până în
Sierra Leone într-un dosar al minelor de diamante.
De atunci, Dinicu a investit într-o piscină în Mizil și, mai recent, în Ferma Dacilor din Prahova, acolo unde și-a pierdut și el însuși un copil, în incendiu.
Patronul a fost lăudat de președintele ANPC, Horia Constantinescu, iar cel mai mare sindicat al polițiștilor (SNPPC) s-a ocupat cu acțiuni de promovare a locației pe care Dinicu o deținea.
Astfel, polițiștii erau îndrumați să își petreacă sejururile decontate de stat (1500 lei/ sejur),la Ferma Dacilor. Ba mai mult, aceștia mai beneficiau și de reduceri extra, în baza parteneriatului oficial încheiat între sindicat și local.
„Vă informăm că Biroul teritorial SNPPC din IPJ Prahova a încheiat un nou parteneriat în domeniul turismului.
Începând din 8 iulie, membrii SNPP&familiile beneficiază de o reducere de 20% la cazare și masă în cadrul Complexului Ferma Dacilor, situat într-o zonă deosebită – Tohani – zona Viticolă DEALU MARE PRAHOVA.
Preparatele culinare provin din producția proprie a fermei, iar vinurile sunt de la podgoriile locale, renumite în țară și peste hotare! Merită vizitat!” se precizează pe site-ul oficial al SNPPC.
Șeful Protecției Consumatorilor recomandă pensiunea mortală
Șeful de la Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu scria în urmă cu două luni: „Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați.
Pentru idiocrați si hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public.
Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani. Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simpla idee. Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele românești, măcar jumătate din cât o fac producătorii, acestea ar avea o șansă mult mai mare, în fața celor străine.
Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiți nicăieri în lume. Brânzeturile sunt producție proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse. Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoașterii meritelor și faptului că prietenul meu pune România în farfurie”.