AcasăNewsCifre de ultimă oră de la Guvern. 47 de dosare penale deschise...

Cifre de ultimă oră de la Guvern. 47 de dosare penale deschise după controalele la centrele de asistență socială/Ce s-a mai aflat – VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat, la finalul ședinței de joi a Executivului, cifre cu privire la controalele făcute de autorități în centrele de asistență socială pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități.

Oficialul a anunțat că sunt date recente venite de la Ministerul de Interne. Așa s-a aflat că sunt 47 de dosare penale deschise în urma acestor controale.

„Aș vrea însă să punctez date centralizate, proaspete, de astăzi, pe care le-am primit de la Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu situația investigațiilor, controalelor, anchetelor din centrele de asistență socială pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități. Aceste verificări sunt încheiate aproape în proporție de 100%, mai precis de peste 97%. În 40 de județe controalele au fost încheiate, au rămas deschise Bucureștiul şi județul Ilfov şi s-au luat mai multe măsuri de suspendare, retragere a autorizației sau de închidere efectivă a acestor centre și există deja 47 de dosare penale deschise de organele de anchetă în aceste cazuri”, a declarat Mihai Constantin în cadrul briefing-ului de presă de după ședința de Guvern.

„Din cele 51 de centre neautorizate găsite, 543 de persoane au fost relocate”

Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor, referitor la ce s-a întâmplat cu persoanele care se aflau în centrele închise sau suspendate, reprezentantul Guvernului a anunțat că din cele 51 de centre neautorizate găsite, 543 de persoane au fost relocate.

„Am două cifre, sper să fie actuale, la zi. Din 59.071 de persoane rezidente în centrele investigate, 627 au fost relocate, din câte știu. Din cele 51 de centre neautorizate găsite, 543 de persoane au fost relocate, și aici am chiar o detaliere: 125 au avut nevoie de spitalizare, 234 de persoane au fost duse în alte centre pentru continuarea îngrijirilor și 184 de persoane au fost preluate de aparținători, deci au fost luate acasă de cei care le-au internat, pentru că au avut această posibilitate”, a anunțat Mihai Constantin.

„E un proces în plină desfășurare care ne-a luat pe toți prin surprindere și ne-a șocat – cred că nu e un termen prea dur – și se iau toate măsurile care se pot lua în această clipă, fie mutarea în centre care au condiții suficiente pentru a-i trata și găzdui pe acești oameni care au nevoie de asistență, fie chiar internarea lor în spitale pentru intervenții și asistență medicală. Totul este în derulare. Și, de asemenea, așa cum a spus și premierul la începutul ședinței de astăzi, se dorește nu doar corectarea situației de fapt, ci îmbunătățirea întregului sistem. Este un proces care s-a declanșat și care trebuie dus la bun sfârșit”, a mai punctat purtătorul de cuvînt al Guvernului Ciolacu după ședința din 20 iulie a Executivului.

[aioseo_eeat_author_bio]
365 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger