AcasăNewsChitara de un milion de dolari

Chitara de un milion de dolari

Chitara acustică folosită de Kurt Cobain în timpul concertului ”MTV Unplugged”, susţinut de trupa Nirvana în 1993, cu doar cinci luni înainte de moartea artistului, ar putea fi vândută cu aproximativ 1 milion de dolari în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată  în perioada 19-20 iunie în Beverly Hills.

Casa Julien’s Auctions, a anunţat că instrumentul fabricat în 1959 în gama Martin D-18E, la care Kurt Cobain a cântat în timpul legendarului concert din 1993, înregistrat live, va fi pusă în vânzare. Chitara va fi scoasă la licitaţie alături de o husă veche, care conţine în compartimentul de depozitare o punguţă din piele întoarsă, în care, potrivit unor informaţii rămase neconfirmate, muzicianul îşi păstra rezerva de heroină, substanţă de care devenise dependent în ultimii săi ani de viaţă. “Chitara şi-a câştigat locul pe care îl merita în istorie drept instrumentul la care a cântat unul dintre cei mai influenţi muzicieni şi simboluri în una dintre cele mai importante şi memorabile interpretări live din toate timpurile”, spune CEO-ul Julien’s Auctions, Darren Julien. Albumul ”MTV Unplugged in New York”, care conţine versiuni acustice ale unor melodii precum ”About a Girl”, ”Apologies” şi un cover al cântecului ”The Man Who Sold the World”, din repertoriul lui David Bowie, a fost lansat după moartea lui Kurt Cobain şi a ajuns pe prima poziţie în clasamentul Billboard, câştigând şi un premiu Grammy. Cardiganul verde purtat de Kurt Cobain în timpul acelui concert a fost adjudecat cu 334.000 de dolari în cadrul unei licitaţii desfăşurate în octombrie 2019, o sumă record pentru un astfel de articol vestimentar.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
380 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger