Cauta

Chisinaul intoarce iar fata catre Moscova

Potrivit noului premier al guvernului Republicii Moldova, Valeriu Strelet, Rusia ramane un partener important al tarii, cu care trebuie reluata si dezvoltata cooperarea.

Cum UE ramane prea departe Valeriu Strelet trage cu ochiul la vecini

In timpul unei interventii televizate la postul Publika, noul prim-ministru moldovean (Partidul Liberal Democrat) s-a pronuntat in favoarea restabilirii cooperarii cu Rusia si dezvoltarii relatiilor bilaterale, informeaza Sputnik. Potrivit lui Valeriu Strelet, Rusia ramane pentru Chisinau un partener ”important”, in ciuda faptului ca ambele tari se confrunta cu ”o lipsa de intelegere reciproca” in relatiile lor.

”Suntem egali la masa negocierilor”

”Trebuie restabilit dialogul, trebuie expuse interesele nationale. Din punct de vedere al principiilor de drept international suntem egali la masa negocierilor, chiar daca suntem diferiti in ceea ce priveste domeniul economic sau cel militar”, a declarat Valeriu Strelet. In iulie 2014, Moscova a renuntat la regimul de liber-schimb cu Chisinaul, urmare a semnarii unui acord pentru punerea in practica a unei zone de liber-schimb intre Republica Moldova si Uniunea Europeana. Guvernul rus a introdus, astfel, taxe asupra produselor importate din Republica Moldova la nivelul tarifelor unice ale  Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan. Anterior, Rusia si-a exprimat in mai multe randuri ingrijorarea cu privire la infiintarea unei zone de liber-schimb intre Republica Moldova si UE. Potrivit Moscovei, acest demers ar putea antrena un aflux necontrolat de marfuri pe piata rusa.

Rasaritul, din ce in ce mai tentant

In luna mai, New York Times scria ca cetatenii Republicii Moldova par a-si indrepta optiunile din ce in ce mai mult catre Rusia, pe fondul esecurilor politice ale guvernului si comportamentului rezervat al UE fata de aceasta tara. Dornici a evita ulterioare deteriorari ale relatiilor cu Rusia, oamenii politici europeni s-au abtinut constant sa emita promisiuni cu privire la o eventuala aderare la UE a ex-republicilor sovietice. Pe de alta parte, autoritatile de la Chisinau s-au dovedit incapabile sa lupte impotriva coruptiei si sa creeze un sistem de stat valabil, imaginea Rusiei devenind astfel din ce in ce mai pozitiva in randul opiniei publice, scrie NYT.

Gazprom a scazut pretul la gaze vandute  Moldovagaz

In trimestrul III al anului curent, Republica Moldova va achita pentru gazele naturale importate din Federatia Rusa cu circa 17 la suta mai putin decat in lunile aprilie – iunie 2015, scrie publika.md. Concernul rus Gazprom a informat SA Moldovagaz ca, in trimestrul III al anului curent, va livra gaze naturale catre Republica Moldova la pretul de 210,21 dolari SUA pentru o mie de metri cubi. Comparativ cu trimestrul II , pentru lunile aprilie – iunie pretul a fost micsorat cu peste 42 de dolari.

Ultimele stiri

  • Telemedicina în România: de la pionierat la acces echitabil la îngrijire medicală
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 12 septembrie 2025 – Ai suficientă energie și umor bun
  • Alege ce citești
  • De ce brandurile de lux pariază pe rujuri de 160 de dolari și accesorii de 1.400 de dolari
  • Ce alege România: „Blocăm tot” sau „Plătim tot”?
  • Întâlnire secretă la Viena: cele mai bogate țări europene atacă bugetul UE?
  • Dolarul mai are de pierdut
  • VIDEO. Nicușor Dan admite: Procentul AUR „arată că acei 40% dintre români sunt exasperați”/„Arată o dezamăgire profundă”
  • Mbappe lansează propriul model de ceas de lux, inspirație UCL
  • Exit mobile version