AcasăNewsChina, uriasul cu picioare de lut, tremura din incheieturi

China, uriasul cu picioare de lut, tremura din incheieturi

Santier in provincia Sichuan

80 de milioane de membri au sarbatorit cu mult fast in acest sfarsit de saptamana 90 de ani de la infiintarea Partidului Comunist Chinez. Este forta politica ce conduce a doua economie a lumii. Rezervele tarii sunt de peste 1380 de miliarde de euro. In ciuda aparentelor festiviste, insa, China este o tara plina de vulnerabilitati.

Santier in provincia Sichuan

China este uzina lumii, mana sa de lurcru ieftina a permis modializarea „noilor tehnologii pentru toti”. Importurile chineze de materii prime influenteaza in sus cursurile mondiale. Comunistii chinezi conduc lumea capitalista. Dupa regulile lor si cu toata lipsa de transparenta”, scrie La Croix.

Cursul monedei chineze se stabileste la Beijing. Subevaluarea yuan-ului in raport cu dolarul si euro impulsioneaza exporturile chineze. Inaintea fiecarui summit international, China da asigurari ca va reevalua yuan-ul si il va transforma intr-o moneda „internationala”. Fara insa a fixa un termen pentru asta. Indicii de crestere si de inflatie reflecta mai curand vointa Beijingului decat o realitate economica. Oficial, inflatia este de 5%, dar in realitate ea ar fi de circa 12%.

In ceea ce priveste cresterea economica, ea ar fi fost, potrivit Beijingului, de 6% in timpul crizei din 2009. In realitate, „prabusirea productiei de electricitate dovedeste ca in China a fost recesiune. Apoi, reluarea cresterii a fost mai mare decat s-a raportat”, spune Jean-Luc Buchalet, cofondator al agentiei de evaluare PrimeView. „Autoritatile au deschis larg vanele creditului pentru a salva economia chineza. Echivalentul a 40% din PIB a fost injectat sub forma de imprumuturi.”

In ultimii zece ani, autoritatile locale s-au indatorat masiv pentru a finanta infrastructura si proiectele imobiliare, uneori foarte putin rentabile. Pentru prima data, cu o saptamana in urma, guvernul chinez furniza cifrele datoriilor contractate de provincii, municipalitati si districte. Ele se ridicau, la sfarsitul anului 2010, la 1.163 de miliarde de euro, adica 27% din PIB.

Prea umflate, baloanele sunt pe cale sa se sparga

Puterea centrala aduna miliarde de dolari, plasati in bonuri de Tezaur americane. Din acestea sunt finantate datoriile facute de puterile locale. „Acestea investesc fara prea mare grija pentru rentabilitate si fara transparenta”, spune Christophe Destais, de la Cepii. Intreprinderile publice nerentabile si pline de datorii sunt sustinute artificial de autoritati”, explica Constance Boublil la Coface. „In schimb, intreprinderile private sunt obligate sa apeleze la creditul informal, care creste in maniera exponentiala, cu dobanzi intre 24% si 48%”.

Locomotiva lumii e pe cale sa se incinga. In ultimii patru ani, masa monetara chineza a crescut de 2,6 ori. Si nu doar din vina chinezilor. Rezerva Federala Americana (Fed) foloseste tiparnita pentru a rascumpara datoria americana si plaseaza dobanzile sub nivelul de inflatie pentru a stimula creditele. Dar, odata create, aceste lichiditati ajung in tarile in dezvoltare, acolo unde este viitorul economiei.

„Politica monetara mondiala este hiperexpansionista”, continua Buchalet. „Aceasta ca sa departeze deflatia de Statele Unite. Insa acest lucru este periculos pentru China, care risca hiperinflatia. Dobanzile reale, prea joase, genereaza inflatie si imping tarile in dezvoltare sa se indatoreze.” Acum zece zile, directorul Bancii de Reglementare Internationala, Jaime Caruana avertiza: „Mai multe economii din zonele cele mai dinamice ale planetei dau semne nelinistitoare de bumuri cu credite neperformante, cu o explozie a creditului interior si a preturilor la active”.

Prea umflate, baloanele sunt pe cale sa pocneasca. Anul trecut, preturile la imobiliare au crescut cu 25%, in vreme ce s-a construit cu 27% mai mult decat anul trecut. Sectorul imobiliar reprezinta 13% din PIB-ul chinez. „Este de doua ori mai mare decat balonul imobiliar care a plesnit in Statele Unite. „Modelul de dezvoltare chinez ramane bazat pe investitiile hipertrofiate, cu un credit ieftin”, conchide Constance Boublil.

Marii perdanti ai acestui model „comunist” sunt salariatii chinezi. Preturile alimentelor si ale locuintelor sunt in puternica crestere. Cresc si discrepantele. La Beijing media de varsta a mortalitatii este de 78 de ani, insa de numai 64 la Guizhou, in centrul tarii. „Cei care construiesc China actuala au salarii foarte mici, si sunt incapabili sa-si cumpere o locuinta in provinciile lor de bastina”, explica Buchalet.

Economiile populatiei, depuse in banci, primesc dobanzi sub nivelul inflatiei. Nici daca sunt plasate pe bursa, ele nu mai aduc castiguri in ultimii doi ani si jumatate. Christophe Destais: „De cinci ani puterea declara ca vrea sa indrepte economia spre piata interna. Dar rezultatele sunt foarte limitate si exporturile raman motorul principal.”

Asezati pe maldare de dolari, comunistii chinezi se tem sa nu fie doborati de clientii externi. In viitorul apropiat, explozia imobiliara sau crahul in lant al creditelor, imposibile de evitat, ar obliga Beijingul sa apeleze la excedentele sale plasate in bonuri de tezaur americane. Aceasta ar prabusi dolarul si, impreuna cu el, tot excedentul chinez. E explicabil de ce sefii Partidului Comunist, in ciuda crizei din Grecia, incearca sa-si diversifice portofoliul extern cu euro.

 

 

 

author avatar
Adrian Patrusca
540 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger