Pieţele internaţionale au intrat în picaj după ce SUA a acuzat în mod oficial China că şi-a slăbit deliberat yuanul, după ce aceasta a atins pragul simbolic de 7 yuani pentru un dolar. Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 117 miliarde dolari în urma turbulențelor bursiere, iar gestul Beijingului amplifică şi mai mult tensiunile sino-americane.

China “este o manipulatoare de monedă”, a tunat Administraţia Trump la câteva ore după ce preşedintele american a acuzat Beijingul pe Twitter de deprecierea monedei, adăugând ulterior că acest comportament a fost folosit ”pentru a ne fura afacerile şi fabricile, a ne afecta locurile de muncă, a ne reduce salariile şi leza preţurile fermierilor noştri”. Secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin, „din ordinul preşedintelui Donald Trump, a ajuns la concluzia că China şi-a manipulat moneda”, a arătat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat. Problema e că declinul yuanului favorizează exporturile chineze și atenuează impactul creșterii tarifelor americane. În schimb investitorii de pe piaţa bursieră din SUA sunt îngrijoraţi că Administraţia Trump ar putea încerca să deprecieze dolarul, provocând astfel un război valutar care ar eroda puterea de cumpărare a americanilor şi ar duce la scăderea investitorilor.Trump a mai acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un „joc major de manipulare monetară” pentru a concura cu Statele Unite, pretinzând că şi Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru. După căderile de pe pieţele asiatice şi europene, cei trei mari indici de pe Wall Street au înregistrat cea mai proastă zi a anului – Dow Jones Industrial Average a pierdut 2,90%, Nasdaq a pierdut 3,47%, iar indicele S&P 500 s-a devalorizat cu 2,98%. 21 de membri ai Bloomberg Billionaires Index au pierdut câte un 1 miliard de dolari sau mai mult, din avere, în contextul declinului acţiunilor americane. Cea mai mare pierdere a fost consemnată de fondatorul retailerului online Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, care a pierdut 3,4 miliarde de dolari. Francezul Bernard Arnault, principalul acționar al LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare retailer de bunuri de lux, a pierdut 3,2 miliarde de dolari, iar fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, 2,8 miliarde de dolari. China dezminte că ar fi manipulator valutar, Banca Centrală dă asigurări că Beijingul nu a folosit şi nu va utiliza yuanul pentru a atenua parţial impactul tarifelor vamale anunţate de SUA. Un limbaj oficial ce ascunde de fapt reacţia promisă a Beijingului după ce Trump a anunţat că va impune de luna viitoare taxe vamale suplimentare de 10% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari.