AcasăNewsChina, pe cale să producă un vaccin pentru coronavirus

China, pe cale să producă un vaccin pentru coronavirus

Xu Wenbo, directorul Institutului pentru boli virale din cadrul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din China, a anunţat că a fost izolată cu succes tulpina noului tip de coronavirus –un pas crucial pentru crearea unui vaccin împotriva acestui virus. Sunt confirmate aproape 2000 de cazuri de pacienţi infectaţi, iar bilanţul deceselor a ajuns la 56.

În pofida măsurilor luate de autorităţi pentru a încerca să limiteze propagarea infecţiilor, cinci ţări din Asia sunt de acum afectate şi un al doilea caz a fost confirmat în Statele Unite. Un caz suspect a fost detectat în premieră şi în Canada. Franţa a anunţat la rândul ei trei cazuri de contaminare confirmate, prezentate ca fiind primele din Europa. Australia a anunţat patru cazuri – persoane care s-au întors recent din China. „În faţa situaţiei grave a unei epidemii care se accelerează este necesară consolidarea conducerii centralizate şi unificate a Comitetului Central al Partidului”, a afirmat  preşedintele Xi Jinping în faţa comitetului permanent al Biroului politic al Partidului Comunist Chinez, asigurând că ţara “ar putea câştiga bătălia împotriva noului coronavirus”. Autorităţile din Guangdong, cea mai populată provincie a Chinei şi aflată în sudul ţării, au decis ca măştile medicale să devină obligatorii pentru cei 110 milioane de locuitori din regiune –  purtarea măştilor medicale era deja obligatorie în Wuhan, un oraş din centrul Chinei şi considerat epicentrul epidemiei. Guvernatorul din Beijing a anunţat că nu va plasa metropola în carantină, însă a amânat  redeschiderea grădiniţelor, şcolilor şi universităţilor. În prezent, unităţile de învăţământ sunt închise pe durata vacanţei de Anul Nou Chinezesc. Multe destinaţii turistice populare, cum ar fi Orașul Interzis, și secțiuni ale Marelui Zid, au fost închise pentru a reduce riscul de  contaminare. Străzile din Wuhan sunt aproape goale, oamenii trebuie să aştepte timp de mai multe ore pentru a putea fi consultaţi de un medic în timp ce la limita zonei interzise, la circa 20 de kilometri est de centrul oraşului, vehiculele care încearcă să treacă de un punct rutier cu taxă sunt obligate să se întoarcă. Întreaga provincie Hubei este ruptă de restul lumii, iar numărul locuitorilor care au rămas complet izolaţi este de peste 56 de milioane, echivalent cu aproape întreaga populaţie a Africii de Sud. În Shantou, aflat la peste 1.000 de kilometri sud faţă de Wuhan,  s-au impus măsuri de restricţionare a accesului pentru toate vehiculele, cu excepţia celor care au un rol esenţial  în acest oraş cu peste 5 milioane de locuitori.Autorităţile din Tianjin, care are peste 15 milioane de locuitori, au anunţat la rândul lor suspendarea începând de astăzi a curselor cu autobuzul pe distanţe lungi, devenind a doua mare metropolă chineză ce implementează o astfel de măsură după Beijing. Statele Unite au anunţat organizarea evacuării personalului său diplomatic şi a cetăţenilor americani, mizând pe un zbor direct, marţi, din Wuhan la San Francisco.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
265 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger