Cauta

China impune „embargo” navelor americane. Vapoarele SUA au interzis în porturile chinezești

China a respins în ultimele zile accesul unei nave de război a marinei americane (U.S. Navy) în portul Qingdao, a declarat marţi un oficial din sectorul american al apărării, într-o perioadă de relaţii tensionate între cele mai mari două economii ale lumii, care au ajuns să fie denumite un adevărat „război comercial” chino-american.China impune „embargo” navelor americane. Vapoarele SUA au interzis în porturile chinezești - Ziarul National

Este cel puţin a doua oară, în luna august, când China a respins o solicitare din partea Statelor Unite. Anterior, a respins cererea a două nave ale marinei SUA de a vizita Hong Kongul, pe fondul agravării crizei politice din fosta colonie britanică. Oficialul american din sectorul apărării a spus că distrugătorul ar fi urmat să facă vizita duminică, dar China i-a respins solicitarea anterior zilei respective.

Navele militare americane au efectuat ocazional vizite în China, cel mai recent în 2017, a spus oficialul. Ultima navă a U.S. Navy care a vizitat portul Qingdao a fost Benfold, în 2016. Întrebat care este motivul pentru care cererea a fost refuzată, oficialul apărării a spus că întrebarea ar trebui adresată Beijingului. Ministrul chinez al Apărării nu a răspuns imediat solicitării pentru comentarii.

Războiul comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii a dăunat creşterii globale şi a provocat temeri pe pieţe că economia mondială ar putea intra în recesiune. Dar preşedintele american Donald Trump a readus speranţele că tensiunile ar putea fi reduse printr-un acord.

La începutul acestei luni, China a refuzat o solicitare a navei de transport Green Bay a U.S. Navy şi a navei transportoare de rachete ghidate Lake Erie de a vizita Hong Kongul. Vizita ar fi urmat să aibă loc într-o perioadă dificilă, din cauza protestelor anti-guvernamentale din oraş.

Cheltuielile pentru apărare ale Chinei vor creşte cu 7,5% în acest an, faţă de 2018, potrivit unui raport referitor la buget publicat în acest an, iar investiţiile în domeniul militar au provocat îngrijorare în rândul statelor vecine şi aliaţilor occidentali, mai ales că Beijingul a devenit mai ferm în disputele teritoriale din Marea Chinei de Est şi Marea Chinei de Sud şi în privinţa Taiwanului, un teritoriu care se autoguvernează, dar care este revendicat de Beijing.

Anul trecut, armata americană a plasat China, alături de Rusia, în centrul unei noi strategii de apărare naţională, schimbându-şi priorităţile după ce timp de peste un deceniu şi jumătate s-a concentrat pe lupta cu militanţii islamişti.

Ultimele stiri

  • Ce a pățit o femeie din Hunedoara după ce soțul a reclamat-o la poliție, spunând că l-a lovit și l-a amenințat
  • Armata elvețiană face lumină în controversa escortării avionului în care se afla Nicușor Dan
  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Cutremur, vineri dimineață, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul din 9 ianuarie
  • Iarnă grea în mai multe zone din țară. Ninsorile și viscolul au afectat peste 30 de localități. Mașini înzăpezite în județul Botoșani – au intervenit pompierii – VIDEO
  • Comunicat de presă Comuna Salcuta
  • Exit mobile version