Revolutiile care au zguduit lumea araba, impreuna cu situatia economico-financiara ingrijoratoare a Uniunii Europene, au determinat China sa treaca la masuri extreme.

In cursul zilei de marti, 26 octombrie, Administratia de Stat Chineza a Radioului, Televiziunii si Filmului a decis ca cele mai importante 34 de televiziuni regionale sa-si reduca emisiunile de divertisment la maxim 90 de minute pe saptamana si, totodata, sa-si includa in grila de programe doua ore de stiri nationale, zilnic, aprobate in prealabil de catre factori de decizie, fara a se mai tine cont de audienta superioara pe care alte programe o aveau.
Sa nu-i ia curentul revolutionar
Aceasta hotarare extrema a Partidului Comunist chinez, care este in spatele brustei schimbari a politicii de comunicare, trebuie sa impiedice crearea unui curent revolutionar de tip „primavara araba” si in aceasta parte a Asiei. Pana acum, exista posibilitatea ca o astfel de decizie sa fie puternic contestata de catre Uniunea Europeana si SUA, care s-au declarat intotdeauna impotriva limitarilor drepturilor cetatenesti, in acest caz al celor la o informare corecta. Summitul tinut exact in aceeasi zi de marti, de catre liderii europeni, a gasit, printre alte solutii si pe aceea a solicitarii Chinei de a ajuta Uniunea cu un imprumut considerabil, care sa contribuie la fondul de salvare al eurozonei. Presedintele francez Nicolas Sarkozy urma sa-l sune imediat pe omologul sau chinez Hu Jintao, pentru a discuta despre conditiile in care China poate sprijini financiar UE. Dreptul chinezilor la informare corecta poate sa mai astepte!