AcasăNewsChina amenință SUA cu REPRESALII și le flutură Criza rachetelor din Cuba...

China amenință SUA cu REPRESALII și le flutură Criza rachetelor din Cuba la NAS: „Fără rachete la poarta noastră!”

China a avertizat marţi Statele Unite să nu desfăşoare nou armament american în regiunea Asia-Pacific – „fără rachete la poarta noastră” – şi a agitat spectrul crizei rachetelor din Cuba din timpul Războiului Rece.

Diplomaţia chineză l-a atacat ferm – fără să-l numească vreun moment – pe noul şef al Pentagomului, Mark Esper, care s-a pronunţat sâmbătă în favoarea desfăşurării „cât mai curând posibil” a unor rachete americane în Asia. „China nu va rămâne cu braţele încrucişate şi se va vedea obligată să ia măsuri de retorsiune dacă Statele Unite ar desfăşura rachete terestre cu rază medie de acţiune în această regiune a lumii”, a avertizat, în faţa presei, directorul general al Departamentului Controlului Armamentului de la Ministerul chinz de Externe Fu Cong.

Întrebat în acest sens, Fu nu a vrut să precizeze ce măsuri de retorsiune ar putea adopta Beijingul, însă a dat asigurări că „totul este pe masă”. Deja implicat într-un război – comercial, tehnologic şi monetar – cu America lui Donald Trump, gigantul asiatic denunţă frecvent prezenţa militară americană în Asia, la aliaţi ca Japonia şi Coreea de Sud. Oficialul chinez de rang înalt a îndemnat totodată aceste ţări, dar şi Australia, „să dea dovadă de prudenţă şi să nu permită o desfăşurare de rachete americane pe teritoriul lor, pentru că acest lucru nu este în interesul securităţii lor naţionale”.

Ar fi periculos

Însă, în contextul în care experţi consideră că Washingtonul ar putea să desfăşoare noi rachete pe Insula sa Guam, la Oceanul Pacific, Fu a avertizat că acest lucru ar echivala cu a le instala „la porţile Chinei”. „Dacă instalaţi rachete pe un petec de pământ ca Guam, acest lucru va fi perceput ca un gest extrem de provocator din partea Statelor Unite. Ar fi foarte periculos”, i-a avertizat el pe americani.

Gândirea milenară asiatică

Acest avertisment intervine la patru zile după ce Statele Unite s-au retras din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), document semnat pentru dezarmare în timpul Războiului Rece între Casa Albă și Kremlin cu scopul de a interzice total rahetele terestre cu rază de acţiune intermediară (500-5500 de kilometri).

Washingtonul este de-acum liber să vină să facă concurenţă Chinei, al cărei arsenal este constituit în mare parte din armament de acest tip, interzis de INF, al cărui semnatar Beijingul nu a fost niciodată. În contextul în care Guam se află la aproximativ 3.000 de kilometri de China, Fu a evocat spectrul crizei rachetelor sovietice în Cuba, în 1962, în vremea președinților Kennedy și Hrusciov, când lumea s-a aflat la o fracțiune de o conflagrație majoră, care ar fi fost primul Război Nuclear, după ce SUA au refuzat să permită plasarea rachetelor Moscovei aproape de teritoriul său (150 kilometri), deși nu era vorba de teritorii pe care să le fi putut revendica sau unde să aibă pretenții. Comparația scoasă de Beijing arată cam care sunt proporțiile „asiatice” ale înțelegerii și raționalității din Extremul Orient. Fu a denunţat retragerea americană din Tratatul INF, pe care a catalogat-o drept ”noua dovadă a unilateralismului care nu va putea să aibă decât consecinţe negative”.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
887 afisari

2 COMENTARII

  1. Lol…Xi si Donald cei mai pacifisti din lume. Isi impart si femeile cu tine pt pace… E o nerozie sa crezi ca China sau America sa atace.

  2. Ai recomand lui Osama asta Obama sa-i predea diploma de dimamita asta de Nobel la Pace lui Ivanca asta lui Donald pt pace si sa pastreze memoria asta banii ca Donald nu are nevoie ca e multimiliardar nu un sarantoc ca nenea Ilie asta Tiri..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger