Cauta

Cerul sacru primește respectul și recunoștința omului

Cerul sacru primește respectul și recunoștința omului - Ziarul National

Una dintre temele fundamentale ale filosofiei chineze este relația dintre Cer și Om, iar Confucius, unul dintre fondatorii studiului relației dintre cele două elemente, vede Cerul ca pe o lume a naturii, care creează viață neîntrerupt!

Ca urmare, în cultura chineză, respectul și recunoștința Omului față de Cer sunt constante, iar ”Templul Cerului” sau literal ”Altarul cerului” – complexul de clădiri taoiste din Sudul Beijingului, cu o valoare incontestabilă istorică și religioasă reprezintă tocmai liantul sacru dintre Cer și Pământ, întruchiparea acestei mentalități.

Înainte de Confucius, în perioadele dinastiilor Shang (sec. XVI – XI i.Hr.) și Zhou (sec. XI – 221 i.Hr.), cea mai populară teorie era aceea a Mandatului Ceresc, conform căreia ”Cerul” era privit ca un zeu antropomorf dotat cu voință. Și Confucius a fost influențat de această teorie, însă, în foarte multe situații, pentru el Cerul era echivalent cu natura! De altfel, fraza cunoscută ”Dar Cerul vorbește oare? Și totuși, ascultând de el se rotesc anotimpurile și se nasc viețuitoarele. Grăiește Cerul ceva?” îi aparține. Și se referă tocmai la faptul că, deși Cerul nu vorbește, se exprimă prin succesiunea anotimpurilor și prin felul în care toate lucrurile cresc sau se dezvoltă. ”Cerul” înseamnă așadar natura, procesul de creație a vieții. Sensul primar al ”Cerului” este ”viața”, iar faptul că Maestrul Confucius considera Cerul drept sursă a vieții a reprezentat o idee nouă pentru aceea epocă.

”Cartea schimbărilor” pune în lumină gândirea lui Confucius și, pentru că Cerul este procesul natural de producere a vieții este și sursa vieții în general, ceea ce se referă la sursa tuturor valorilor. Aceasta este ”Virtutea Cerului”, iar când ”Cartea schimbărilor” explică faptul că ”Marea virtute a Cerului și a pământului este viața”, dezvoltă, de fapt, gândirea lui Confucius.

”Cerul” despre care vorbește Confucius poartă în el sacralitatea, iar Maestrul le cerea oamenilor să aibă respect față de Cer! Spune că Omul ales ”se teme de datul Cerului”, iar Omul ales trebuie să asculte cu multă atenția porunca Cerului și să o împlinească. Așadar, Omul trebuie să prețuiască viața, să o îngrijească și să o desăvârșească!

Prin naștere, Cerul e ”Calea” – Dao. Dă viață iar și iar, creează fără odihnă.

Prin naștere, Cerul e ”Virtute” – De. Prin crearea vieții el se face izvor al tuturor valorilor.

Prin naștere, Cerul e ”Poruncă” – Ming, sau prin naștere este ”Intenție”, adică face ca nașterea și creșterea tuturor lucrurilor să reprezinte o îndeplinire a unei porunci sacre!

Petre Moraru

(material realizat în colaborare cu Institutul Confucius)

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version