Cauta

Cererea de arestare a lui Darius Valcov a ajuns la Parlament

Biroul Permanent al Senatului a primit cererea de arestare a lui Darius Valcov, fostul ministru al Finantelor, din partea Directiei Nationale Anticoruptie.

Cererea de arestare a lui Darius Valcov a ajuns la Parlament - Ziarul National

Valcov este acuzat de comiterea mai multor infractiuni in perioada in care era primar in Slatina. Printre altele, procurorii sustin ca Valcov acorda contracte cu dedicatie, solicitand in schimb 20% din banii pe care ii obtineau firmele respective de la stat.

Valcov a demisionat din functia de ministru al Finantelor, demisia sa fiind semnata, joi, de premierul Victor Ponta.
Procurorii DNA au nevoie de incuviintarea Senatului pentru inceperea urmaririi penale pe numele lui Valcov si arestarea preventiva a fostului ministru al Finantelor.

Cererea DNA a ajuns, vineri, la Biroul Permanent al Senatului si va fi discutata cel mai probabil luni. Dupa aceea, solicitarea ar trebui sa ajunga la Comisia Juridica a Senatului, care va avea la dispozitie trei zile pentru a da un aviz pozitiv sau negativ. Ulterior, solicitarea va fi analizata si votata de senatori, iar Darius Valcov va avea posibilitatea sa-si apere punctul de vedere in fata acestora.

Senatorii vor stabili daca incuviinteaza ridicarea imunitatii lui Valcov, inceperea urmaririi penale pe numele acestuia si arestarea preventiva a fostului ministru al Finantelor.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Republica Moldova, în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool din lume. Pe ce loc se află România
  • România, sechestrată de USR
  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Cât câștigă un angajat la deszăpezire în 2026. Sporurile sunt semnificative
  • Laporta explică gestul lui Mbappe după El Clasico » „A fost o reacție de moment”
  • Exit mobile version